În cadrul vizitei de astăzi la Bălți, prim-ministrul Pavel Filip a discutat cu primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, care a cerut ajutorul Guvernului în depășirea crizei gunoiului, cu care se confruntă orașul, transmite CURENTUL.
Prim-ministrul a menționat că autoritățile publice centrale sunt gata să intervină de fiecare dată când li se solicită ajutorul și speră că părțile aflate în litigiu se vor așeza la masa de negocieri pentru a găsi o soluție.
„Ne vom documenta și cu siguranță vom interveni, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Fie că vorbim despre Chișinău, atunci când a fost o criză extraordinară, dar am găsit soluții, și la Bălți am intervenit iarna trecută, și de această dată desigur că vom interveni acolo unde este posibil și este de competența autorității publice centrale”, a spus Pavel Filip.
Șeful Executivului a specificat că managementul deșeurilor rămâne o problemă pentru Republica Moldova, pentru că până acum nu a existat o viziune clară în domeniu. În prezent, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului lucrează pentru a veni cu o abordare nouă în acest sens. „Între timp desigur că ne vom descurca cu tehnologiile vechi așa cum sunt ele, până când vom porni implementarea unei strategii noi pentru deșeuri”, a precizat premierul.
Totodată, Pavel Filip a reiterat că își dorește în continuare o comunicare și o colaborare bună cu autoritățile locale: „Pentru mine nu există culoare politică atunci când vorbim despre relația administrația publică centrală- administrația publică locală. Există și Congresul Autorităților Locale din Moldova, cu care am revenit la discuții constructive și pragmatice și de asemenea manieră vom continua”.
Din cauza unei datorii de peste 2,3 milioane de lei a Primăriei Bălţi faţă de gestionarul poligonului de deșeuri, autospecialele nu au unde transporta gunoiul. Funcţionarii susțin că nu au bani pentru a achita această datorie, dar nu dispun nici de surse suficiente pentru transportarea gunoiului.
Amintim că, la finele lunii decembrie, Guvernul s-a implicat în rezolvarea situației provocate de perturbarea procesului de transportare a deșeurilor în municipiul Bălți. Mai multe instituții de stat au asigurat tehnica și personalul necesar pentru această intervenție, costurile fiind suportate din fondul de rezervă al Guvernului.
Cristina Pendea