[ X ]
Guvernul modifică legislația pentru realizarea programului ”Spor pentru Moldova”
4 Octombrie

Pentru realizarea măsurilor incluse în pachetul „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern, Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Conform documentului, unele programe de cheltuieli au înregistrat o executare scăzută, iar economiile identificate au fost redirecționate către alte programe economice și sociale.

Cele mai mari alocări de resurse suplimentare, în susținerea pachetului „Spor pentru Moldova”, vizează plăți unice și majorări salariale pentru care au fost alocate 846.9 milioane de lei. Astfel, vor fi majorate salariile celor circa 48 de mii de medici și asistenți medicali din instituțiile finanțate bugetar, iar profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5 000 de lei.

Aceeași plată unică va fi oferită și celor peste 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști și carabinieri, care protejează siguranța cetățenilor și asigură ordinea publică în țara noastră. În același timp, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește, în medie, cu 25%.

Suplimentar, Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru repararea drumurilor, 300 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”, precum și 100 de milioane de lei drept spor pentru agricultură, care va sprijini fermierii în dezvoltarea afacerilor și deschiderea a noi locuri de muncă. Alte 352 de milioane de lei au fost identificate în vederea acoperirii cheltuielilor pentru energia electrică și căldură, suportate de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare.

Reieșind din modificările operate, bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 mil lei și va constitui după rectificare 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli. Deficitul bugetar nu va suporta modificări, constituind 18,3 miliarde de lei sau 5,9% din Produsul Intern Brut.

Inapoi la arhiva noutaților