Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Sănătății, Programul naţional pentru supravegherea și combaterea rezistenței la antimicrobiene pentru anii 2023-2027.
Rezistența la preparatele antimicrobiene este considerată drept una dintre principalele 10 amenințări la adresa sănătății publice la nivel mondial cu care se confruntă umanitatea. În contextul acestor amenințări, a fost elaborat Programul național pentru supravegherea și combaterea rezistenței la antimicrobiene pentru anii 2023-2027.
Programul este elaborat în baza obiectivelor strategiei globale de combatere a rezistenței la antimicrobiene cu abordarea multisectorială „O singură sănătate” și adaptată la condițiile Republicii Moldova.
Principalele obiective ale programului prevăd acțiuni multisectoriale care țin să ghideze activitățile instituțiilor implicate prin armonizarea cadrului normativ privind utilizarea prudentă a preparatelor antimicrobiene, atât în sectorul uman, cât și sectorul veterinar. De asemenea, documentul urmărește creșterea gradului de conștientizare a populației și a specialiștilor din această sferă privind rezistența la antimicrobiene, precum și consolidarea mecanismelor de introducere, prescriere și eliberare a acestor preparate în conformitate cu standardele naționale și internaționale în domeniu.