[ X ]
Gruparea criminală specializată în furturi din magazinele electronice din nordul țării în proporții deosebit de mari, deconspirată de polițiști
30 Ianuarie

Pe parcursul lunilor noiembrie – decembrie 2019 un grup de persoane necunoscute au pătruns în patru magazine specializate în comercializarea telefoanelor mobile și accesoriilor din raioanele Râșcani, Glodeni și Edineț, de unde au sustras telefoane mobile, transmite CURENTUL.

Aceștia acționau pe timp de noapte, neutralizând echipajele agențiilor de pază după care spărgeau/deteriorau geamurile și gratiile de la uși. În aceste cazuri au fost inițiate cauze penale în baza art. 186 al.5 Cod Penal „Furtul”, suma pagubei de pe urma infracțiunilor comise de către grupul criminal, constituind circa un milion de lei.

În urma măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală efectuate de către grupul de urmărire penală format din ofițeri de investigații ai Direcției Nord a INI, ai IP Glodeni, Rîșcani și Edineț, în comun cu ofițerii de urmărirea penală din cadrul Inspectoratului de poliție Glodeni, sub conducerea Procuraturii Glodeni, a fost identificat un grup criminal, format din mai mulți membri, o parte dintre ei anterior condamnați, care aveau roluri bine determinate.

Astfel, la 26 ianuarie, grupul de urmărire penală cu suportul colegilor BPDS „Fulger”, în total peste 60 de angajați, au desfășurat 13 percheziții în orașul Râșcani și în câteva localități din raion, în cadrul cărora au fost depistate și ridicate mai multe obiecte folosite de către membrii grupului la pregătirea infracțiunii, comiterii infracțiunii, ascunderea și camuflarea urmelor infracțiunii, comercializării bunurilor sustrase. Totodată, au fost ridicate și alte obiecte care se presupune că ar proveni din activități criminale săvârșite în alte țări și mijloace bănești care la fel ar proveni de pe urma activităților criminale.

La moment, șase membri ai grupului criminal, cu vârstele cuprinse între 25 și 33 de ani, sunt cercetați în stare de arest preventiv, procurorii și polițiștii urmând să verifice aderența și altor persoane atât la infracțiunile descrise, precum și la alte infracțiuni.

Dacă vinovăția persoanelor va fi dovedită, aceștia riscă închisoare de la 7 la 12 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților