[ X ]
Grădinițele din trei raioane ale Moldovei vor avea în meniu mere
12 Octombrie

Meniul copiilor care frecventează grădinițele din raioanele Soroca, Drochia și Râșcani, vor fi îmbogățite cu mere, transmite CURENTUL.

În cadrul celei de-a doua etape a Campaniei sociale „Produse autohtone pentru copiii Moldovei”, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în parteneriat cu producătorii agricoli au donat circa 20 de tone de mere pentru 10 mii de copii din grădinițele din raioanele menționate.

În cadrul primei etape a campaniei, copiii din grădinițele din capitală și de la 5 centre de plasament au beneficiat de o donație de circa 10 tone de fructe şi 5 sute kg de legume, acestea din urmă fiind destinate doar pentru centrele de plasament.

Amintim că, la finele lunii august, la inițiativa ministrului Eduard Grama, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a lansat, în comun cu asociațiile de producători agricoli și cu alți parteneri, Campania socială „Produse autohtone pentru copiii Moldovei”. Scopul acestei campanii este de a stimula consumul de produse autohtone în rândul copiilor, precum și de promovare a producătorilor agricoli din țară pentru creșterea comerțului pe piața internă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților