Liderul Platformei unioniste Acțiunea 2012, George Simion, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, și-a anunțat candidatura pentru următoarele alegeri europarlamentare, informează CURENTUL.
„Am 33 de ani și o mare parte din viața mea de până acum am luptat pentru cauzele pe care le-am considerat drepte. Am făcut totul, am bătut la fiecare ușă. Ne-am gândit care e următorul pas și următorul este Parlamentul European. Să fim noi soluția, pentru că nu suntem, din păcate, reprezentați politic”, a precizat el.
În același timp, el a oferit și alte detalii în acest sens. „Iată-mă în fața dumneavoastră pentru a ajunge parlamentar european. Eu vă zic sincer: nu sunt pregătit sa fiu parlamentar european, dar prin mult efort și având modele ireproșabile – vom reuși. Sunt independent și îmi asum acest lucru”, a declarat Simion.
Mihaela Conovali