În cadrul vizitei de lucru la Londra, Premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu reprezentanții J.P Morgan și Citibank – două instituții bancare internaționale, transmite CURENTUL.
Oficialii au discutat despre evoluțiile pieței internaționale de capital, făcând un schimb de opinii despre situația actuală și perspectivele de viitor.
„Un subiect aparte l-au constituit acțiunile pe care Republica Moldova trebuie să le întreprindă pentru a deveni parte a pieței internaționale de capital.
Cele două bănci s-au arătat deschise pentru a oferi sprijin țării noastre în îmbunătățirea ratingului internațional și accesul la piețele de capital.
Le-am mulțumit reprezentanților celor două bănci pentru deschidere și mi-am exprimat încrederea că Republica Moldova va reuși să implementeze reformele instituționale, economice și sociale necesare pentru a deveni un partener credibil pe piețele internaționale”, spune Natalia Gavrilița.
Cristina Parfeni