[ X ]
(GALERIE FOTO) Ministrul Gaburici a inspectat câteva porțiuni de drum, aflate în proces de reabilitare
28 Mai

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a întreprins o vizită de lucru în raionul Hîncești, unde a verificat cum decurg lucrările de renovare a drumurilor în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, transmite CURENTUL.

Mai exact, ministrul a inspectat câteva porțiuni de drum din municipiul Hîncești, dar și drumul local din Logănești, care se află în proces de reabilitare.

„Se muncește pe întreg teritoriul țării. Astăzi avem 22 de tronsoane finalizate și peste 70 în lucru. Procesul de reabilitare a drumurilor este monitorizat cu atenție, astfel încât să fie respectați termenii stabiliți, asigurând în același timp calitatea lucrărilor. Cetățenii așteaptă drumuri bune”, a punctat ministrul Gaburici.

Împreună cu șefii instituțiilor responsabile de transport, Chiril Gaburici a inspectat Gara auto din Hîncești, a călătorit cu microbuzul spre localitatea Logănești și a discutat cu pasagerii.

„Cel mai bine problemele se văd în proces. Nu am venit singur nici de data aceasta. Am scos din birouri pe șeful Gărilor și Stațiilor Auto, șeful Agenției Naționale Transport Auto și funcționarii din cadrul ministerului Economiei și Infrastructurii și instituțiilor subordonate, responsabili de transport. Urmează ca până la sfârșitul lunii iulie să fie create condiții bune în autogară, inclusiv grupuri sanitare. Am cerut șefilor ANTA și GSA să verifice stațiile auto și rutele la peron, cum decurge procesul de vânzare a biletelor, dar și siguranța pasagerilor în transport”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii.

Chiril Gaburici a discutat și cu locuitorii din Logănești despre necesitățile pe care le au, reiterând că Guvernul întreprinde acțiunile necesare pentru dezvoltarea localităților rurale și crearea condițiilor de trai mai bune pentru cetățeni.

De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a vizitat hala industrială Hîncești, cu o suprafață de 13 mii m2, unde vor fi create o mie de locuri de muncă. Chiril Gaburici a mers și la centrul regional de materiale de construcție – KSK Grup Company, care are o suprafață de 7 mii m2 și circa 200 de locuri de muncă. Investiția este de peste 4 milioane de dolari. Ministrul a discutat cu conducerea companiei despre reformele promovate de Guvern pentru crearea unui mediu de afaceri atractiv și acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru a facilita activitatea agenților economici. Totodată, ministrul i-a încurajat pe investitorii locali să vină cu propuneri și soluții la dificultățile pe care le întâmpină, pentru a fi discutate la minister și soluționate.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților