[ X ]
„Furtul miliardului” – din nou, în vizorul deputaților. Ce au cerut în ședință
21 Iunie

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a cerut, astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, audierea Guvernatorului BNM cu privire la al doilea raport integral de investigație privind furtul miliardului emis de compania Kroll. Totodată, au cerut și audierea Procurorului General, Procurorului Anticorupție, dar și directorului CNA, cu privire la atragerea la răspundere a persoanelor vinovate, informează CURENTUL.

Socialistul Vladimir Țurcan a amintit că au trecut patru ani de când a fost săvârșit acest furt al miliardului.

„Cu regret, până în ziua de azi – atât noi, cât și poporul, așa și nu avem o informație deplină, reală, concretă – cine sunt cei care sunt vinovați, unde-s banii, când vor fi întorși. Apar în societate mai multe versiuni, mai multe explicații. PG în genere se ocupă cu elaborarea unei strategii de recuperare a surselor furate, cea ce este în foarte straniu. Unii interpretează că Kroll este o bandă de afiriști, etc.. Noi trebuie să cunoaștem adevărul”, a precizat socialistul.

Liberalul Lilian Carp a menționat că, atât fracțiunea lor, cât și altele, au făcut mai multe inițiative cu privire la audierea acestor structuri de stat care sunt responsabile pentru a proteja banul public pentru a nu fi furat. „Avem 4 ani de când această fraudă bancară ne-a făcut „vestiți” în toată lumea. De aceea,  mai ales că avem atâta informație aruncată pe deoparte și pe de alta, atâtea învinuiri reciproce. Raportul Kroll – ba se zice că este o instituție serioasă, ba ca sunt escroci. Cu adevărat, trebuie să vină în plenul Parlamentului aceste instituții ale statului pentru a ne informa cel puțin cum merge procedura de recuperare a banului, dacă nu nume pentru a nu prejudicia procesul. Noi trebuie să știm ce bani se întorc anume din furtul miliardului și noi trebuie să cunoaștem cine-s hoții, pentru că ne vom trezi cu ei în Parlament”, a adăugat liberalul.

Și, liberal-democratul Iurie Țap a anunțat că PLDM susține această inițiativă. „Acum doi ani, Guvernul prin asumarea răspunderii, a convertit garanția de stat în datorie publică. Anual, pentru deservirea acestei datorii, din bugetul de stat sunt plătire peste 600 milioane de lei, ceea ce afectează grav starea cetățenilor RM. De  fapt, acest subiect este și unul dintre cele 28 condiții care sunt stipulate în memorandumul înțelegerii dinte UE și RM, în vederea acordării asistenței macrofinanciare. În acest context, tergiversarea este pur și simplu de neînțeles. De fapt, dacă nu încercăm să facem lumină, putem spune că se încearcă a acoperi frauda bancară care a afectat grav starea de lucruri”, a punctat libera-democratul.

Totuși, inițiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi, respectiv proiectul nu a fost introdus pe ordinea de zi.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților