Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia a vorbit despre activitatea instituției în contextul situației din Ucraina, transmite CURENTUL.
„Odată cu începerea conflictului din Ucraina – 24 februarie 2022, au fost implementate multe derogări de la cadrul normativ, precum derogările ce prevăd lista actelor de călătorie acceptate pentru traversarea frontierei de stat și de la regulamentul circulației rutier, suspendarea măsurilor de prevenire și control a infecției de COVID-19 la traversarea frontierei pe sensul de intrare în Republica Moldova, simplificarea procedurilor de recrutare a personalului pentru încadrare în serviciul în cadrul Poliției de Frontieră. La momentul actual se înregistrează o majorare a solicitărilor privind angajarea în cadrul instituției. Totodată, aceste derogări ne-au permis să simplificăm procedura de trecere a frontierei fără a aduce atingere securității frontaliere”, a menționat Rosian Vasiloi.
În această perioadă, Vasiloi spune că, s-au întâlnit cu provocări, precum: fluidizarea activității în cadrul punctelor de trecere, atât a persoanelor, cât și a unităților de transport, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire.
„În acest sens, am instituit mecanisme de comunicare eficientă între polițiștii de frontieră și cetățeni. De asemenea, au fost instituite indicatoare rutiere redirecționarea transportului spre toate punctele de trecere a frontierei, pentru a nu solicita doar unele dintre ele. Un alt aspect important se referă la minori. Ne-am asigurat că, acestei categorii i se acordă o atenție deosebită, în primul rând, pentru a nu fi victime a cazurilor de trafic de ființe umane sau răpire, dar și pentru a le oferi asistența necesară.
Un alt aspect, la fel de important, ține de asigurarea medicală. Din prima zi, colegii din serviciul medical al serviciului de frontieră au fost în prima linie, fiind instituite mai multe grupe de medici care acordau asistență medicală, iar din 28 februarie au fost suplinite aceste grupe cu autospeciale. Adițional, în Punctul de trecere Palanca sunt amplasate puncte mobile unde se acordă asistență medicală de la specialiști din Franța și SUA”, a subliniat șeful Poliției de Frontieră.
Ce ține de control, potrivit spuselor sale, 26 de puncte de la frontiera moldo-ucraineană activează în regim normal, cu excepția a două puncte de pe segmentul central, care au fost sistate de către Ucraina. La frontiera moldo-română, toate opt puncte activează în regim normal.
„Pentru fluidizarea traficului, a fost suplinit personalul, cât și tehnica Poliției de Frontieră. Numai în punctul de trecere Palanca, am instalat 16 locuri de muncă noi pentru autorizarea trecerii frontierei, pentru cetățenii care sunt pe jos.
Având în vedere că, la decizia autorităților noastre, spațiul aerian este închis, majoritatea personalului din Sectorul Poliţiei de Frontieră „Aeroportul Internaţional Chişinău” este antrenat pe alte sectoare”, menționat Vasiloi.
Totodată, el spune că, la momentul actual, fluxul de intrări este în descreștere. Mai mult, constată reîntoarcerea unor cetățeni în Ucraina.
„Numai prin punctul de trecere Palanca zilnic atestăm pe sensul de intrare circa 3-4 mii de traversări, iar pe sensul de ieșire 500-700 de traversări. În prima săptămână fluxul de traversări de la frontiera cu Ucraina a crescut de 6,5 ori, iar la frontiera cu România – de 3 ori.
Din numărul total de 352 mii de cetățeni străini, care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, 247 mii au plecat ulterior către România, iar aproximativ 104 mii se află în prezent pe teritoriul țării noastre. La fel, din totalul celor intrați în Republica Moldova, 12,5 mii au părăsit teritoriul național, revenind în Ucraina”, a precizat șeful Poliției de Frontieră.
Ce ține de statistici operaționale, potrivit informațiilor prezentate de către Rosian Vasiloi, în cele trei săptămâni, au fost înregistrare 185 de cazuri de trecere ilegală a frontierei, fiind documentate 657 de persoane, majoritatea cetățeni ai Ucrainei. Din aceste persoane, 397 au solicitat azil în Republica Moldova, 86 persoane au fost supuse mecanismului de readmisie, 174 de persoane rămân în procedură. În același timp, au fost înregistrate circa 2500 de cereri de azil în punctele de trecere, au fost reținuți 34 de infractori, au fost constatate cinci cazuri de nedeclarare a bunurilor, au fost sesizate 16 cazuri de port de arme și muniții și au fost depistate două cazuri de trafic de mijloace de transport.
Doina Buruiană