[ X ]
Fraude de peste un milion de lei, depistate în activitatea unei companii din industria textilă
15 August

Mai multe loturi de îmbrăcăminte urmau a fi plasate pe piața autohtonă, deși erau destinate reexportului. Este schema pusă la cale de către un agent economic din Bălți, care a vrut să abuzeze astfel de facilitățile regimului de perfecționare activă, transmite CURENTUL.

Ilegalitățile au fost deconspirate de către serviciile specializate ale Vămii, urmare a informațiilor operative intrate în posesie, potrivit cărora, firma a încălcat condițiile prevăzute de legislația vamală și intenționa să comercializeze vestimentația confecționată pe piața internă.

În depozitele deținute de administratorul întreprinderii, ofițerii vamali au depistat mai multe loturi de cămăși și blugi pentru bărbați, materiale textile și articole de mercerie, care, conform actelor, ar fi fost reexportate. Valoarea bunurilor depistate a fost evaluată la peste 1,2 milioane lei.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari. În cadrul acțiunilor demarate au mai fost identificate încă două persoane, implicate în schema de fraudare. Este vorba despre un responsabil de logistică și fondatorul companiei, originar din Italia.

Investigațiile sunt continuate pentru stabilirea întregului spectru infracțional și identificarea tuturor persoanelor implicate sau cu tangență la acest caz. Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților