Organizația neguvernamentală „Round Table Moldova”, în comun cu „Round Table Deutschland”, a organizat, prin satele și raioanele țării noastre, Caravana de Crăciun. Astfel, 25 000 de copii de la noi din țară au primit cadouri, informează CURENTUL.
Nicolae Chiroșca, om de afaceri, unul din fondatorii Round Table Moldova, spune că, acest efort a fost posibil grație prietenilor din Germania.
„În acest an, echipa noastră formată din 65 de reprezentanți ai organizației din Germania și 15 membri ai organizației din țara noastră am cutreierat întreg teritoriul țării și am distribuit cadourile adunate.
Personal, am participat la acțiunile de caritate din sudul țării și la unele școli pentru copiii cu nevoi speciale din capitală. Nu vă pot reda căldura cu care ne-au întâlnit copilașii și emoțiile din ochii lor când deschideau cutiile cu daruri. Totodată, vreau să le aduc plecăciuni și profundă recunoștință dascălilor acestor copii pentru efortul colosal pe care îl depun zilnic și dragostea cu care lucrează. Copiii și profesorii cu care am interacționat în aceste zile sunt ceea mai puternică motivație pe care o avem eu și colegii mei pentru a face lucruri bune în continuare.
Mulțumesc tuturor oamenilor din Germania care ne-au fost alături și împreuna am reușit să aducem zîmbete și speranțe în casele celor mai triști, care mai cred în oameni care fac minuni”, a scris el pe contul său de facebook.