[ X ]
(FOTO) Vizită inopinată la punctul de trecere a frontierei Leușeni
30 Martie

Identificarea mai multor teste PCR Covid-19 falsificate în ultimele zile, dar și discuții pe marginea unor activități de ordin intern, au fost motivele inspectării repetate a Sectoarelor Poliției de Frontieră Leușeni, transmite CURENTUL.

Conducerea Poliției de Frontieră alături de alți factori de decizie din cadrul structurilor subordonate IGPF au vizitat atât PTF Leușeni, cât și SPF Leușeni.

În timpul aflării în punctul de trecere, generalul-maior Corduneanu a asistat la un control al călătorilor și al mijloacelor de transport, inclusiv a analizat de comun cu inspectorul de la linie testele prezentate la frontieră. În acest fel, fiind abordată importanța verificării atente acestor documente, care în ultima perioadă tot mai des sunt falsificate de cetățeni pentru a fi exonerați de autoizolare. La fel, echipa managerială s-a expus pe corectitudinea purtării și folosirii echipamentului de serviciu.

Pe traseul din zona de competență a SPF Leușeni activa o echipă mobilă a Direcției regionale VEST, în acest sens s-a discutat planul misiunii de serviciu și rezultatele înregistrate. Între timp a fost oprit un microbuz pentru verificările de rigoare, persoanele prezentând la control actele și motivul aflări la frontieră. Altceva, șeful IGPF a comunicat cu cetățenii vizavi de respectarea legislației frontaliere și a măsurilor întreprinse pe linia antiCovid.

Cristina Pendea

l1 l2 l3 l4

Inapoi la arhiva noutaților