Câinii Serviciului Vamal, Daina și Dunai, au dejucat planurile a doi moldoveni de a scoate din țară zeci de mii de țigarete, prin eludarea controlului vamal. Cazurile au fost înregistrate la posturile vamale „Leușeni” și ”Cahul”, fiind ridicate în total 53 000 de țigarete, transmite CURENTUL.
Primul caz a fost raportat de vameșii de la Leușeni, după ce câinele Vămii a semnalat, prin reacție, prezența unor obiecte suspecte într-un autocar ce efectua cursa regulată Chișinău-Timișoara. Vameșii au redirecționat mijlocul de transport spre scanare și, analizând imaginile, au remarcat un spațiu special amenajat în rezervorul pentru combustibil. Acesta a fost modificat prin sudarea unui perete dublu, care delimitează combustibilul de locul în care erau tăinuite produsele din tutun.
Ca urmare a demontării rezervorului, funcționarii vamali au descoperit 33 000 țigarete „Ashima”, fără timbre de acciz.
În cel de-al doilea caz, la ieșire din țară prin postul vamal Cahul, controlului de specialitate a fost supus un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, care se deplasa în Marea Britanie. Și de această dată, câinele specializat în detecția produselor din tutun a semnalat prezența țigărilor în autovehicul. Astfel, au fost descoperite ascunse în tavan, în vederea sustragerii de la controlul vamal, 20 000 de țigarete „Kent”, marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova.
Potrivit informațiilor preliminare, țigările urmau să fie comercializate pe piața neagră a Uniunii Europene.
În consecință, mijloacele de transport au fost indisponibilizate în vederea confiscării sau încasării contravalorii acestora, produsele din tutun au fost și ele confiscate, iar cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.