[ X ]
(FOTO// VIDEO) Cum sunt respectate normele antiincediare în biserici? Pompierii au început verificările
23 Martie

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale evaluează riscul de producere a incendiilor în toate bisericile din țară. Specialiștii verifică lăcașele de cult pentru a fi evitate incendiile în preajma sărbătorilor pascale și a preveni riscurile în Noaptea Învierii, transmite CURENTUL.

De competența acestora este controlul căilor de evacuare în caz de situații excepționale, mijloacele primare de intervenție în caz de incendiu, funcționalitatea echipamentului electric, dar și verificarea menținerii libere a căilor de acces pentru autospecialele de intervenție.

Pompierii întocmesc prescripții, iar factorii de decizie urmează să înlăture încălcările, conform termenilor indicați. Salvatorii îndeamnă responsabilii lăcașelor de cult să respecte stric regulile antiincendiare pentru a nu pune în pericol viața enoriașilor.

Conform informațiilor Serviciului Situații Excepționale în anul 2015 un incendiu a izbucnit de Paști într-o biserică din sectorul Botanica al municipiului Chișinău. Pompierii au reușit localizarea acestuia fără ca focul să obțină răspândire. În acest an de verificările specialiștilor în domeniul antiincendiar, vor avea parte peste 1500 de biserici.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților