[ X ]
(FOTO) Un colecționar din RM a lansat setul „Monede în circulație în R. Moldova”: L-am creat pentru a face țara cât mai cunoscută
29 Ianuarie

Colecționarul de monede, Igor Semineț, recent, a elaborat setul de monede „Monede în circulație în Republica Moldova”, ce conține monedele moldovenești de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 25 bani, 50 bani, 1 leu, 2 lei, 5 lei, 10 lei și două monede comemorative, transmite CURENTUL.

Contactat de reporterul nostru, colecționarul a spus că ideea de a elabora un set de monede moldovenești a luat naștere după ce Banca Națională a Moldovei a emis un album al monedelor puse în circulație în Republica Moldova care conține numai monedele de 1 leu, 2 lei, 5 lei și 10 lei.

„După ce Banca Naţională a Moldovei a emis setul monedelor puse în circulaţie în ultima perioadă, mi-a venit ideea să elaborez setul monedelor puse în circulaţie în Republica Moldova la moment care să conţină nu numai monede, ci şi bănuţi. Astfel, am elaborat albumul monedelor moldoveneşti care conţine bănuţii moldoveneşti de la 1 ban până la 50 de bani şi monedele de la 1 leu până la 10 lei şi două monede comemorative, care nu au fost incluse în albumul emis anterior de BNM. În fiecare lună particip la întâlnirile colecţionarilor din diferite ţări, unde fiecare îşi prezintă colecţiile şi vin cu ceva nou. Prin elaborarea acestui album al monedelor moldoveneşti mi-am propus să promovez sistemul monetar al Republicii Moldova în alte ţări, îndeosebi monedele care sunt puse în circulaţie în prezent, deoarece ele chiar se deosebesc de monedele altor ţări prin faptul că au imprimată stema Republicii Moldova, monede de acest fel pot fi văzute numai în Marea Britanie”, a spus Igor Semineţ.

Potrivit colecţionarului, setul de monede „Monede în circulație în Republica Moldova” este la prima ediţie, dar în timpul apropiat îşi propune să mai elaboreze seturi de monede asemănătoare care să conţină monedele României şi cea de-a doua ediţie a albumului cu monede moldoveneşti, unde vor fi incluse şi bancnotele de 1 leu, 5 lei şi 10 lei care riscă să dispară pe viitor.

„Majoritatea colecţionarilor îşi păstrează monedele în albume personale, iar eu am creat acest album al monedelor moldoveneşti pentru a face cât mai cunoscută Republica Moldova şi pentru a trezi în rândul tinerilor dorinţa de a colecţiona monede. Atunci când sunt emise monede noi sau bancnote într-o ţară, interesul cetăţenilor pentru acestea creşte şi mulţi chiar încep să le colecţioneze. Deja avem două monede comemorative, lucru interesant pentru mulţi, pentru că acestea încă nu sunt puse în circulaţie şi pot fi luate doar de la bancă. Doritorii de a intra în posesia setului „Monede în circulație în Republica Moldova” pot accesa adresa de e-mail: igorsmt17@gmail.com sau apela la numărul de telefon 060370340.

Mihaela Grosu

DSC_8527 DSC_8516 DSC_8513 DSC_8511

Inapoi la arhiva noutaților