La 14 octombrie 2020, de către ofițerii Biroului migrație și azil al MAI, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Glodeni și procurorii Procuraturii raionului Glodeni, în baza unor informații operative, au fost efectuate două percheziții într-o localitate din r. Glodeni, transmite CURENTUL.
În cadrul cercetărilor efectuate de către ofițeri s-a stabilit că, în ambele gospodării se păstrau substanțe narcotice de tip marijuana, în proporții mari și obiecte artizanale folosite la întrebuințarea substanțelor interzise.
Una din locuințele percheziționate era gestionată de o cetățeană a Ucrainei, care deține permis de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe ambele cazuri au fost pornite procese penale pentru păstrarea ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de păstrare și întrebuințare.
Potrivit legislației, dacă le va fi demonstrată vinovăția, persoanele riscă o pedeapsă cu închisoare până la 2 ani.
Cristina Pendea