Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europe, Tudor Ulianovschi, aflat într-o vizită de lucru în Japonia, a discutat cu conducerea unor importante instituții nipone modalitățile de diversificare a dialogului bilateral pe filiera asistenței oficiale de dezvoltare, promovare a investițiilor japoneze în economia națională a Republicii Moldova, promovare a exporturilor moldovenești pe piața din Japonia, precum și facilitarea accesului grupurilor de turiști niponi în țara noastră, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii cu prim-vicepreședintele Agenţiei Japoneze pentru Cooperare Internaţională (JICA), Kazuhiko Koishikawa, Ministrul de Externe a reiterat aprecierea Guvernului Republicii Moldova pentru proiectele de asistență tehnică implementare prin intermediul inițiativelor finanțate de Guvernul Japoniei, în astfel de domenii precum agricultura, educația, sănătate și mediul ambiant.
La rândul său, oficialul japonez a punctat realizarea exemplară de către autoritățile de la Chișinău a angajamentelor asumate în cadrul proiectelor curente în derulare, exprimând speranța inițierii în timpul apropiat a negocierilor cu privire la identificarea unui credit concesional în domeniul agroindustrial. Ministrul Tudor Ulianovschi a salutat intenția JICA și a informat despre deschiderea autorităților competente din țara noastră pentru a examina operativ și constructiv propunerile respective.
În discuțiile cu Tadashi Shimura, președintele Asociației Agențiilor de Turism din Japonia (JATA), au fost efectuate schimburi consistente de opinii cu privire la modalitățile de atragere a grupurilor de turiști din Japonia în Republica Moldova. În acest sens, a fost promovată propunerea dezvoltării unor concepte tematice publicului din Japonia, precum „Pomul Vieții”, „Vinurile Moldovei – O Legendă Vie”, „Din inimă”, precum și asistarea companiilor din țara noastră pentru participare la expozițiile specializate în industria turismului.
De asemenea, urmare a discuțiilor cu oficialul moldovean a fost convenită desfășurarea unui seminar de promovare a potențialului turistic al Republicii Moldova, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la Tokio și JATA până la sfârșitul anului curent.
La întrevedere cu vicepreședintele Executiv al Organizației Japoneze pentru Comerț Exterior (JETRO), Naoyoshi Noguchi, Ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, a lansat inițiativa colaborării strânse între JETRO și instituțiile similare din Republica Moldova în vederea încurajării investitorilor din Japonia să inițieze contacte sistematice cu partenerii din țara noastră.
Totodată, au fost discutată reprezentarea Republicii Moldova în cadrul evenimentului de afaceri, care va avea loc în luna noiembrie la București, România, în cadrul căruia JETRO va asigura participarea a peste 20 companii nipone, reprezentând diverse sectoare ale economiei. Ambele părți au notat utilitatea prezentării istoriilor de succes a investițiilor japoneze existente pe piața Republicii Moldova în cadrul zonelor economice libere – Fujikura și Sumitomo.
În cadrul recepției, cu participarea oficialilor din Japonia, membrilor comunității diplomatice acreditate la Tokyo, oameni de afaceri și reprezentanții comunității cetățenilor Republicii Moldova, în cadrul căreia au fost promovate vinurile de calitate din țara noastră, Tudor Ulianovschi, a anunțat organizarea la Tokio a ediției a II-a a Campaniei de promovare a vinurilor și produselor de nișă, care urmează a fi desfășurată în luna decembrie 2018.
Agenda oficialului moldovean a mai inclus susținerea unui discurs cu privire la prioritățile curente de politică externă a Republicii Moldova, urmată de o sesiune de întrebări-răspunsuri în dialog cu membri ai Clubului Național de Presă din Japonia, care reunește reprezentanți ai instituțiilor media reputate din Japonia.
Cristina Pendea