Mai multe familii din gospodăriile din țară au beneficiat de detectoare de fum pentru prevenirea riscurilor de incendii și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, transmite CURENTUL.
Instalarea acestora, dar și instruirea persoanelor a fost efectuată de angajații IGSU în cadrul Campaniei „O casă protejată – o viață salvată”. Datorită implicării autorităților publice locale din raioanele Cimișlia, Telenești, dar și UTA Găgăuzia în zeci de familii a fost posibilă montarea instalațiilor pentru prevenirea riscurilor de incendii. Pompierii au mers în localitățile din țară și au montat detectoarele.
Potrivit IGSU, de instalații au avut parte oamenii în etate, familiile cu mulți copii, dar și persoane care au în grijă oameni cu dezabilități. Salvatorii au instruit cetățenii și le-au vorbit despre importanța respectării regulilor antiincendiare, dar și despre necesitatea montării detectoarelor, care odată declanșate pot alerta oamenii despre producerea incendiilor sau emanării gazelor toxice în locuință.
Conform informațiilor IGSU, angajații instituției au evaluat funcționalitatea a 7 661 de detectoare de fum, care deja au fost instalate în gospodăriile din țară. Pe parcursul următoarei perioade, pompierii și salvatorii urmează să instaleze alte 800 de instalații în 22 localități din Republica Moldova.
Achiziționarea detectoarelor, care urmează să ajungă în casele oamenilor, a fost posibilă datorită autorităților publice locale în urma solicitărilor și argumentărilor pe care le-a adus IGSU referitor la utilitatea acestora în prevenirea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, odată cu realizarea Campaniei “O casă protejată – o viață salvată”.
Cristina Parfeni