[ X ]
(FOTO) Promisiune îndeplinită! Președintele: De astăzi, cei 9 copii ai familiei Zaharia, vor locui într-o casă spațioasă
6 Aprilie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că, după cum a promis, în ajunul Sfintelor Sărbători de Paști, el a înmânat cheile de la o casă nouă familiei Zaharia din satul Rîșcova, raionul Criuleni, informează CURENTUL.

Locuința a fost procurată cu suportul Fundației de Binefacere „Din Suflet”.

„De astăzi, cei 9 copii ai familiei Zaharia, care spre mare regret, recent au rămas fără mamă, decedată subit din cauza unei boli incurabile, vor locui într-o casă spațioasă cu toate condițiile necesare pentru un trai decent. Locuința se află în satul Cruglic, în apropierea satului lor de baștină”, a precizat Dodon.

De asemenea, șeful statului i-a făcut o surpriză lui Gabriel, fiul de 13 ani al familiei Zaharia, pasionat de chitară, dăruindu-i chitara sa personală la care a cântat în anii de studenție. „Totodată, am dăruit familiei cozonac și produse alimentare necesare pentru masa de sărbătoare. Faptele bune continuă!”, a mai spus Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților