[ X ]
(FOTO) Președintele și Prima Doamnă, la Complexul Memorial „Yad Vashem”
17 Decembrie

În cadrul primei vizite oficiale în Israel, de după anul 2004, Președintele Igor Dodon împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon, au vizitat Complexul Memorial „Yad Vashem”, edificat în memoria celor șase milioane de evrei care au fost exterminați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania și în țările europene ocupate de aceasta, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul ceremoniei oficiale, a depus o coroană de flori la piatra comemorativă și la Focul Veșnic în memoria victimelor Holocaustului.

„De asemenea, am înscris un mesaj în Cartea de Onoare. Tragedia poporului evreu a avut loc și pe teritoriul Patriei noastre care, în anii de război, a fost ocupată de armatele germane și cele române, care au exterminat zeci de mii de evrei. Consider că Holocaustul este o lecție pentru întreaga omenire, care ne demonstrează importanța menținerii păcii. Așa ceva nu trebuie să se repete!”, a scris Dodon.

De menționat că, la 26 noiembrie 2015, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat decizia de a declara ziua de 27 ianuarie – Zi de comemorare a victimelor Holocaustului.

Andriana Cheptine

48371182_2894908027201850_252827798249406464_n 48376952_2894907983868521_7984468332113821696_n 48403137_2894907870535199_1672965134173077504_n 48405596_2894908167201836_862109698491416576_n 48416006_2894907837201869_20010080833372160_n

Inapoi la arhiva noutaților