În seara zilei de marți, 25 mai, serviciile municipale de profil au început lucrările de aplicare a marcajului rutier pe străzile din capitală, transmite CURENTUL.
La prima etapă se interveni pe arterele principale și pe cele secundare din oraș, unde circulă transportul public și nu este necesară intervenția cu reparații a învelișului asfaltic.
Astfel, lucrări de marcaj longitudinal, cu aplicarea vopselei acrilice, au fost executate pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și bd. Constantin Negruzzi.
Marcajul va fi aplicat pe toate străzile din oraș, pe trecerile pietonale și în preajma instituțiilor de învățământ. Lucrările vor fi executate de Î.M. Regia „EXDRUPO”, iar suplimentar vor fi contractați și agenți economici în bază de concurs, în prezent fiind în desfășurare licitații în acest sens.
Volumul planificat pentru intervenție este de 126 mii metri pătrați, fiind achiziționate, în bază de concurs circa 90 tone de vopsea acrilică.
Cristina Parfeni