Membrii și simpatizanții Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) au desfășurat astăzi un miting, cu ocazia aniversării a 99 de ani de la marea revoluție sovietică socialistă din Octombrie, informează CURENTUL.
Președintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat că „e o sărbătoare pentru toți cei care conștientizează ce a însemnat marele Octombrie și numai”.
„Semnificația acestei zile nu e doar pentru mine, e pentru toată omenia. A fost și este un drum care merge spre fericirea oamenilor, pentru a construi un stat cu adevărat social, în care fiecare om o să aibă drepturi egale, fiecare om o să se bucure de rezultatele activităților în acest stat, să aibă posibilități să se dezvolte cum el dorește. Să trăiască liber – aceasta este semnificația. Sunt diferite lucrări teoretice, dar și practică, cîte intervenții, cîte atacuri au fost asupra URSS și pe care URSS le-a rezistat. A învins fascismul, a construit o societate democratică și liberă – acestea sunt cele mai importante trăsături ale URRS și ale puterii sovietice”, a punctat Voronin.
Andriana Cheptine