Pe parcursul ultimei perioade, Centrul Antiterorist al SIS al Republicii Moldova (CAT) a documentat activitatea infracţională a unui grup de cetăţeni străini, organizatori ai unei filiere de migraţie ilegală către ţările Uniunii Europene, cu complici în Armenia, Italia şi Franța, transmite CURENTUL.
Acţiunile procesual-penale au fost realizate de către CAT al SIS în cooperare cu PCCOCS. Faza iniţială a operaţiunii a demarat în vederea contracarării tentativei de scoatere ilegală din ţară, prin punctul de trecere a frontierei de stat Leuşeni-Albiţa, a unui cetăţean străin, originar din India, regiunea Punjab, fără ca acesta să deţină acte de identitate asupra sa.
Ulterior, a fost reţinut un alt cetăţean străin, venit recent în Republica Moldova în baza unei invitaţii, cu scopul de a fi transbordat spre Uniunea Europeană.
Totodată, în cadrul investigaţiilor a fost stabilit faptul că, organizatorul filierei de migraţie ilegală este, de asemenea, cetăţean străin, originar din India. Bărbatul, în vârstă de 35 ani, care deţine şi cetăţenia Republicii Moldova, pentru serviciile de scoatere din ţară a cetăţenilor străini către țările Uniunii Europene, percepea suma de 3 000 Euro pentru o persoană. De menţionat că, suma totală pe care trebuia să o achite un cetăţean străin pentru a accede pe cale ilegală din India până în Uniunea Europeană se estima la 10 mii Euro. Conform declaraţiilor organizatorului, acesta urma să faciliteze tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova a câteva sute de cetăţeni, originari din India.
Urmare a datelor deţinute la nivelul Serviciului de informaţii şi Securitate, la 2 iulie curent, bărbatul a fost reţinut, iar la domiciliul acestuia a fost desfăşurată percheziţie în cadrul căreia au fost ridicate mijloace băneşti, provenite din activitatea ilegală, înscrisuri şi transferuri bancare ale altor cetăţeni străini, care urmau să beneficieze de această reţea ilegală, precum şi alte acte de identitate, ce constituie probatoriu pe marginea cauzei penale.
Persoanele reţinute au fost plasate de comun cu BMA al MAI în custodie publică pe o perioadă de 30 de zile, iar organizatorul filierei de migraţie ilegală, pe teritoriul Republicii Moldova, a fost reţinut pentru 72 ore.
Cristina Parfeni