[ X ]
(FOTO) O destinație turistică românească mai puțin cunoscută de moldoveni. Motivele pentru care trebuie să vizitați Covasna
4 Martie

Zona centrală a României reprezintă un punct major de atracție pentru turiștii din Uniunea Europeană, dar și din est. Principalele destinații – marile orașe Brașov și Sibiu sunt centre turistice, care pe lângă abundența de atracții, oferă și o serie de surprize mai puțin plăcute pentru cei care percep odihna la munte drept o aventură comodă și accesibilă.

Cu alte cuvinte, multă lume și prețuri mari, în special pe parcursul sezonului de ski. Spre exemplu, cea mai vestită destinație – Poiana Brașov. Crize cu locurile de cazare, rânduri interminabile la telecabine, prețuri peste așteptări și o infrastructură rutieră hiper aglomerată. Exasperați de aglomerația din stațiune turiștii își petrec doar o parte a zilei pe pârtie, în rest călătorind prin regiune chiar și pe raze de 100 de km pentru a găsi liniștea și confortul căutate. Cei care țin la propriul confort, buzunar și timp, trebuie sa ia în calcul că, o alternativă la aglomerația din stațiunile arhicunoscute din zona Brașovului și una dintre cele mai convenabile din punct de vedere al oportunităților pentru a petrece un concediu de neuitat, se află chiar în epicentrul atracțiilor turistice din centrul României – județele Harghita și Covasna. Dacă e să desenăm un cerc care ar conține toate orașele și locațiile cu o istorie celebră, ca Piatra Neamț și Bicaz, Turda și Sovata, Sighișoara și Rupea, Brașov și Predeal, observăm că în centrul acestuia se află județul Harghita, iar în imediata apropiere și Covasna. Astfel, este evident că pentru un concediu plin cu de toate, acestea pot și trebuie să fie locațiile de reședință. Mai mult de atât, pe lângă prețurile la cazare, neumflate încă de traficul de turiști, aici găsești și munte, și istorie, și bucate tradiționale.

Județul Harghita cu munții de origine vulcanică, pe lângă frumusețea naturii ieșită din comun, cum ar fi lacul Sfânta Ana din Ciomatu Mare sau Tinovul Mohoș, sutele de izvoare de apă minerală, pe lângă valoare umană, reprezintă bogății care contribuie la păstrarea până în zilele noastre, a identității locale. Se completează cu istoria aparte și frumusețea Lacului Roșu și a împrejurimilor, oferind pe tavă binecuvântările speranțelor investite în turismul din regiune. Și stațiunea Covasna, care se află la poalele vestice ale munţilor Vrancei este o stațiune balneoclimaterică permanentă. Stațiunea este situat ă la 35 km de oraşul Sfântul Gheorghe, la 60 km de Braşov. Datorit ă condițiilor geologice specifice, aici există foarte multe izvoare cu apă minerală carbogazoasă, bicarbonată sau conţinând diverşi compuşi ai fierului, iodului, bromului sau clorului care sunt recomandate în tratamentul bolilor cardiovasculare, disfuncţii hepatobiliare, boli digestive şi boli asociate.

Și dacă tot vorbim de vacanța de iarnă aceste zone ne oferă o posibilitate deosebită pentru practicarea sporturilor de sezon. Munții înalți ai Harghitei și Covasnei, combinați cu aerul mult mai rece al acelor zone oferă mediul perfect pentru practicarea sporturilor de iarnă. Harghita și Covasna au împreună peste 13 pârtii de schi, cu grade diferite de dificultate. Toate reprezintă o alegere foarte bună pentru orice practicant al acestui sport, care nu va duce lipsă nici de oferte de cazare. Ce să mai spunem de produsele tradiționale secuiești.

O nouă practică de promovare a acestor stațiuni poate fi înfrățirea unităților administrativ-teritoriale. Spre exemplu, în luna ianuarie au avut loc două evenimente care ar putea duce la popularizarea acestor stațiuni turistice în rândul moldovenilor. Pe 15 ianuarie autoritățile din Raionul Cimișlia, Republica Moldova, au dat curs invitației oficiale a Consiliului Județean Covasna pentru a lua parte la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Culturii Naționale și pentru a relua discuțiile despre obiective legate de înfrățire. Oficialii pe peste Prut, în frunte cu preşedintele Raionului Cimişlia, Mihail Olărescu, au adus în acest sens și o adresare oficială.

Contactat de reporterul CURENTUL, Mihai Olărescu a spus că a dat curs acestei invitații deoarece Raionul Cimișlia poate colabora pe mai multe dimensiuni cu județul Covasna, la nivel economic, cultural, social și agricol, fapt care ar aduce multiple beneficii ambelor părți.

„În calitate de președinți ai raionului și a județului am avut o întrevedere, unde am stabilit că înfrățirea raionului Cimișlia cu județul Covasna trebuie să se înfăptuiască în baza acordului de cooperare dintre cele două instituții publice de rang de autoritate publică de nivelul II. La momentul actual avem întocmit un acord de colaborare care urmează să fie votat de către Consiliul raional Cimișlia la 6 martie curent. În prealabil pot spune că am ajuns la un consens în urma tuturor negocierilor, nu rămâne decât partea birocratică pentru a pune totul la punct, în rest totul este în derulare”, a spus președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu.

Potrivit lui Mihai Olărescu încheierea procedurii nu se va efectua mai devreme de luna aprilie a acestui an, iar înfrățirea raionului Cimișlia cu județul Covasna va aduce numeroase beneficii cetățenilor, iar împreună vor putea implementa cât mai multe proiecte comune în folosul ambelor comunități.

Un alt eveniment similar a avut loc la invitația Dlui Gyerő József, primar de Covasna cu un grup de consilieri locali în perioada 24-28 ianuarie 2020. Un grup de elevi, 13 membri ai Consiliului Local de Tineri Călărași, împreună cu trei mentori au avut onoarea să se afle într-o vizită de studiu în orașul înfrățit Covasna din România. Gazdele ospitaliere au oferit cazare la o cabana lângă pârtia de schi „Lőrincz Zsigmond” din Covasna, unde copiii au avut posibilitate să învețe (sub ghidajul instructorilor experimentați) schiatul pe pârtie. Mulți s-au dat cu sania în cadrul Serbărilor Zăpezii, participând la un vast program și concursuri de săniuș, patinaj, schi alpin și snowboard. Pe lângă distracțiile oferite de organizatori, au participat și la marea sărbătoare, Aniversarea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Contactată de reporterul CURENTUL, Aurica Amariei, coordonatorul Consiliului Local de Tineri Călărași a spus că cei treisprezece membri ai consiliului au avut parte de o întâlnire caldă, prietenească la Școala Gimnaziu „Avram Iancu” din Covasna, dar și la Primăria localității.

„În cadrul discuțiilor amicale s-a menționat că vizita si-a atins scopurile pe deplin: au fost stabilite relații prietenoase între copiii călărășeni și covăsneni, s-au cunoscut mai bine tradițiile, obiceiurile, dansurile, preferințele culinare, s-a văzut că, de fapt, avem aceleași origini, aceleași aspirații și cam aceleași probleme. Ce este mai important – copii s-au apropiat și mai mult, s-au cunoscut mai bine, au planuri pentru viitor nu numai pentru Consiliul Local de Tineri Călărași, dar și pentru tinerii covăsneni, care sunt așteptați cu mare drag la vară într-o vizită de răspuns”, a spus coordonatorul Consiliului de Tineri Călărași.

Grigore Mocreac/Mihaela Grosu

udOgTSG uMHPZPu u2MmCYn uclsza7 84487568_2503743029864701_5496576674428354560_n 84336020_2503742943198043_5669531657363783680_n 83470246_2503743406531330_8413404856244502528_o 83106104_2503742946531376_7631027141089427456_n

Inapoi la arhiva noutaților