Chiar și în detenție, atmosfera Sfintelor Sărbători Pascale a fost resimțită de către persoanele private de libertate, care au fost implicate în activități de pregătire, menite să nutrească, să păstreze, să promoveze valorile și tradițiile spirituale, transmite CURENTUL.
Cu prilejul acestui eveniment unic și divin, instituțiile penitenciare din întreaga țară au desfășurat activități de încondeiere a ouălor, coptul tradiționalului cozonac, precum și cea care încununează această sărbătoare, desigur – Pasca.
Fiind o sărbătoare religioasă, preoții capelani au ținut slujbe în lăcașurile sfinte aflate în incinta instituțiilor penitenciare, fiind difuzate prin intermediul boxelor persoanele private de libertate, prin acesta oferindu-le posibilitatea să fie parte la aceste liturghii.
Totodată, în cadrul slujbelor au fost sfințite bucatele reprezentative ale mesei în dimineața sfântă, care au fost oferite deținuților – ouă roșii, pasca și cozonacul.
ANP menționează că activitățile consacrate Sărbătorilor Pascale au fost desfășurate, implicit cu suportul partenerilor de dezvoltare, care au depus toate eforturile în vederea oferirii unei atmosfere de paște sfinte și luminoase persoanelor aflate în detenție.
Cristina Parfeni