Președintele R. Moldova, Igor Dodon, i-a urat, înainte de începutul Campionatului Mondial de Fotbal, succes Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, în desfășurarea mondialului, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon, a scris că i-a dorit țării gazde și o bună evoluție pe teren.
„Astăzi, pe stadionul „Lujniki” va avea loc ceremonia oficială de deschidere a Campionatului și, ulterior, va urma primul meci al țării gazde – Federația Rusă împotriva Arabiei Saudite”, a scris Igor Dodon.
De asemenea, Igor Dodon a avut o întrevedere și cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril. „Am discutat mai multe chestiuni, principala dintre ele vizând lupta pentru ocrotirea și promovarea valorilor familiale tradiţionale. L-am informat pe Patriarhul Chiril despre felul în care decurge pregătirea către Congresul Mondial al Familiilor, care va avea loc la Chişinău, în luna septembrie. În acest context, am discutat detalii ce ţin de vizita pastorală a Patriarhului la Chişinău şi participarea la Congres. I-am dorit Sanctităţii Sale multă sănătate şi l-am asigurat de ataşamentul poporului nostru pentru credinţa ortodoxă”, a scris Președintele țării.
Amintim că, Președintele R. Moldova, Igor Dodon, la invitația Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, participă la deschiderea Campionatului Mondial la Fotbal, ce se desfășoară în acest an în Federația Rusă. Primul meci va avea loc astăzi între naționalele Federației Ruse și Arabiei Saudite.
Cristina Parfeni