Ariana Dermenji, specialist în protocol și relații internaționale, autoarea cărții „Protocolul Instituțional. Ghid practic”, s-a învrednicit de distincția „Brilliant Lady 2020”, informează CURENTUL.
„Sunt profund onorată să fiu laureată a Galei Brilliance și premiată cu distincția de excelență Brilliant Lady 2020. În acest sens, țin să mulțumesc și să-mi exprim gratitudinea tuturor celor ce au participat cu voturi și și-au adus aportul. Apreciez înalt implicarea echipei revistei Brilliance și a doamnei Irina Vasilache, o femeie extraordinară la suflet și la chip, pentru organizarea acestui eveniment cu un generic atât de deosebit, „ZBOR” – ce enunță putere, libertate, curaj, viziune, identitate și oameni de calitate”, a declarat premianta.
Ariana Dermenji a spus că trofeul acesta o îndeamnă că creadă și mai mult în puterea proiectului „protocol instituțional” – primul realizat la acest subiect în Republica Moldova. „Și să depun efort maximal, având o intenție nobilă – de familiarizare a tuturor cu principalele prevederi ale practicii protocolare în conformitate cu tradițiile și tendințele actuale ale protocolului și etichetei diplomatice, precum și cultivarea eleganței, feminității și grației”, a adăugat ea.
Cristina Pendea