[ X ]
(FOTO) 6 persoane reținute pentru contrabandă cu cafea transportată ilegal din Ucraina. Printre ei un polițist de frontieră
29 Martie

La 28.03.2019, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul Nord, în comun cu ofițerii de investigații din cadrul Direcției Nord a INI al IGP, au efectuat percheziții la domiciliile și mijloacele de transport a mai multor persoane, implicate în schema de contrabandă cu cafea și alte mărfuri industriale în asortiment, transmite CURENTUL.

Potrivit investigațiilor desfășurate de PCCOCS și INI, mărfurile de larg consum erau transportate din Ucraina, cu bărcile, de către membrii grupării criminale, pe timp de noapte, astfel eludându-se de controlul vamal, după care erau stocate în Republica Moldova și repartizate beneficiarilor prin intermediul transportatorilor.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, persoanele suspecte au fost reținute în flagrant de către procurorii PCCOCS și ofițerii de investigații al INI, în moment ce făptuitorii transportau marfa, ilicit peste frontieră.

Astfel, ca urmare a perchezițiilor efectuate, au fost depistate și ridicate mărfuri, valoarea cărora se estimează la 2,500,000lei, sume bănești, un atelier clandestin de ambalat cafea, precum și înscrisuri de ciornă privind activitatea infracțională.

Totodată, în urma acțiunilor întreprinse, au fost reținute 6 persoane, cu vârsta cuprinsă între 23 și 51 de ani, dintre care un șef de post a poliției de frontieră și un subaltern al acestuia.

În privința tuturor învinuiților procurorii urmează să solicite aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților