Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, face un apel către noua conducere a IGP, transmite CURENTUL.
Apelul vine în urma multiplelor demisii ale șefilor de inspectorate de către conducere.
„Am și eu o întrebare: A calculat cineva cât s-a investit în ultimii 3 ani în acești angajați profesioniști?
Partenerii de dezvoltare: Ambasada SUA, Delegația UE, Ambasada Germaniei, Ambasada Suediei, numeroase ONG-uri cunosc cu lux de amănunte despre ce vorbesc.
Cunoaște cineva sensul cuvintelor: SUSTENABILITATE, CONTINUITATE, MEMORIE INSTITUȚIONALĂ?
Mii de ore de instruiri, sute de mii de euro, inclusiv și bani alocați din bugetul de stat au fost investiți în dezvoltarea profesională a polițiștilor din întreaga țară.
Era un banc la acest subiect: „îl spălăm pe acesta sau facem altul?”.
Oare chiar nu e eficient de „spălat” și de folosit la maximum capacitățile acestor profesioniști?”, se întreabă Alexandru Pînzari.
De asemenea, el a menționat că a vorbit personal cu Gheorghe Balan și este gata să răspundă pentru presupusele „rele”.
„Eu sunt gata să răspund pentru toate cele presupuse „rele”, lăsați însă profesioniștii să lucreze și valorificați cunoștințele lor pentru liniștea și siguranța cetățenilor!
Între timp situația la capitolul SECURITATE publică între Nistru și Prut se agravează de tot”, mai scrie pe o rețea de socializare, Alexandru Pînzari.
Cristina Parfeni