Fostul deputat Pantelei Sandulachi va compărea în faţa magistraţilor pentru samavolnicie, soldată cu prejudicierea bugetului de stat cu 700 mii lei, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală în privinţa acestuia şi a expediat dosarul în judecată, iar dacă fostul deputat va fi găsit vinovat, el riscă de la 3 până la 8 ani de detenţie.
Amintim că, în anul 2012, Curtea de Apel Chișinău a obligat statul sa-i achite fostului deputat Sandulachi un prejudiciu moral şi material în valoare de 400 mii euro (echivalentul a 6 250 480 lei) pentru tergiversarea examinării unui dosar de-al sau. Chiar dacă decizia instanţei nu era irevocabilă, Ministerul Finanţelor a dispus executarea acesteia şi a transferat pe contul bancar al fostului deputat suma de 6 250 480 lei moldoveneşti.
Ulterior, Procuratura Generală a contestat la Curtea Supremă de Justiţie decizia Curţii de Apel Chişinău, care lăsa bugetul de stat fără mai bine de 6 milioane de lei. În consecinţă, după mai multe procese de judecata CSJ a decis ca Sandulachi să primească doar 1000 euro, iar restul banilor să-i restituie statului.
Cunoscîâd despre decizia CSJ din 19.07.2012, având în cont încă peste 990 mii lei din cei 6 250 480 lei ce reprezintă echivalentul sumei de 399 mii euro, fostul deputat a ridicat în ziua imediat următoare de pe contul său bancar 700 mii lei, pe care i-a folosit în scopuri personale.
De notat că, fostul ministru al finanţelor care a autorizat ilegal, în anul 2012, transferul din bugetul de stat a 400 de mii de euro în beneficiul fostului deputat Pantelei Sandulachi, a fost deja condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe termen de 5 ani, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 3 ani.
Până în prezent, suma de 399 mii euro nu a fost restituită benevol la bugetul de stat de Pantelei Sandulachi, mijloacele băneşti fiind scoase din circuitul financiar, prin care fapt au fost aduse prejudicii grave intereselor publice.
Cristina Pendea