Fostul ministru al Apărării, Eugen Sturza, îl susține pe actualul ministru – Anatolie Nosatîi, transmite CURENTUL.
El spune că problemele din Armata Națională nu sunt de azi sau de ieri.
„Ultima perioadă se întâmplă lucruri urâte în cadrul Armatei Naționale și văd tot mai multe reacții că Ministrul Apărării trebuie să plece din funcție. Astăzi vreau să îl susțin public pe dl Nosatîi.
Nu sunt, de departe, adept a tot ce fac cei de la guvernare – greșeli peste greșeli – și nu e vorba de rea-voință. Pur și simplu unii care sunt puși în funcții nu au habar cum și ce trebuie de făcut. Și nici oameni care sa îi consulte nu au mai rămas. Au fost concediați oameni buni pentru simplul motiv că au lucrat cu alte guverne, dar, mă rog, asta îi privește.
Problemele în Armata Națională nu sunt de azi sau de ieri. După „guvernarea” socialistă” în general îmi pun întrebarea cum de au mai rămas oameni acolo?”, se întreabă Sturza.
El spune că au fost concediați tineri școliți în afara țării la cele mai prestigioase instituții militare de învățământ, iar în locul lor aduși de la pensie și puși în funcții de conducere persoane loiale care știu sa facă doar lucru de partid.
„Meritocrația a dispărut în totalitate. În funcții și în misiuni plecau doar persoanele apropiate. A fost distrusă clasa de sergenți și anulată construcția școlii de Subofițeri, ori anume aceasta categorie de militari sunt cei care zilnic lucrează cu militarii în termen, în schimb a fost reintrodusă vechea și „frumoasa” funcție de „прапорщик” și „замполит”, cine a trecut prin armata știu in detalii ce presupun aceste funcții. Unitățile de elită au fost practic distruse și aici am întrebări la colegii din SIS, oare nu era cazul să monitorizați cu ce scop se făceau toate aceste acțiuni? Nu ați găsit nici o asemănare între aceste acțiuni și Armata Ucraineană în 2014 unde intenționat se distrugeau forțele armate și respectiv capacitatea de apărare a statului?”.
Eugen Sturza sper că va fi inițiată o anchetă la Ministerul Apararii și toți cei care au distrus aceasta instituție în ultimii ani sa răspundă pentru faptele lor.
„Actuala conducere are o misiune foarte grea, o știu din propria experiență, dar sunt sigur că ei vor reuși! Pentru aceasta, conducerea statului trebuie să se întoarcă cu fața la Armata și nu, ca de obicei, cu partea mai puțin frumoasă. Cei care pot face analize înțeleg cât de mult pentru stat înseamnă o armată modernă gata sa își îndeplinească misiunile la orice oră! Nu veți găsi nicăieri în lume un stat prosper cu o armată distrusă, economie fără securitate nu poate exista! Curaj și succes dragi colegi!”, spune Sturza.
Cristina Parfeni