[ X ]
Fiscul a prezentat rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare în 2020
11 Februarie

Sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat constă în asigurarea administrării fiscale, prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.

În acest sens, aplicarea Programului de conformare a contribuabililor este una din soluțiile menite a spori nivelul de conformare voluntară a contribuabililor şi identificarea/prevenirea cazurilor de încălcare fiscală. Scopul principal al Programului este de a identifica și de a răspunde riscurilor de neconformare fiscală din sistemul fiscal printr-o serie de măsuri care vizează principalele cauze ale inconsecvenței comportamentale.

Anul 2020 a fost un an marcat de efectele negative ale crizei pandemice la nivel mondial, și amplificate de criza provocată de secetă în segmentul agricol. Prin urmare măsurile de conformare aplicate față de contribuabili s-au axat pe activitățile de informare și consultare a mediului de afaceri. În pofida efectelor negative ale crizei provocate de pandemie asupra situației economico-financiare a contribuabililor, rezultatele înregistrate de contribuabilii monitorizați prin prisma Programului pot fi evaluate pozitiv.

Astfel, la situația din 31.12.2020, aferent eșantionului de contribuabili monitorizați prin prisma programului de conformare voluntară, au fost înregistrate următoarele rezultate:

∙ Obligațiile fiscale calculate la BPN constituie 788,8 milioane lei, cu 17% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent;

∙ Obligațiile fiscale achitate la BPN constituie 819,8 milioane lei, cu 14% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent;

∙ Ponderea impozitelor și taxelor calculate la un leu venit din vânzări – 0,0788 lei, cu 30% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent;

∙ Ponderea impozitelor și taxelor achitate la un leu venit din vânzări – 0,0825 lei, cu 26% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent;

∙ Salariul mediul lunar constituie 2 627 lei, cu 16% mai mult comparativ cu salariul mediu pentru anul 2019 care este în mărime de 2267 lei.

Pentru anul 2021, prioritare pentru monitorizare prin prisma Programului de conformare au fost identificate următoarele segmente ale economiei naționale: Comerț cu amănuntul și cu ridicata; Servicii de înfrumusețare/îngrijire și sănătate; Comerțul electronic; Servicii imobiliare; Industria extractivă; Fabricarea mobilei; Transport, întreținerea și repararea autovehiculelor; Prevenirea și combaterea fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”.

Totodată, informăm că, în anul curent, acțiunile de administrare fiscală sunt orientate spre acordarea asistenței maxime și calitative contribuabilului în vederea onorării obligațiilor fiscale. Instrumentele de administrare fiscală aplicate se vor caracteriza printr-un nivel minim de intervenție. Astfel fiind stabilit accentul prioritar pe aplicarea sistemului de analiză a riscurilor și depistare a divergenților care se vor evalua în funcție de impact, fiind decis asupra măsurilor ce urmează a fi aplicate. Prin urmare, Serviciul Fiscal de Stat va încuraja în continuare conformarea voluntară a contribuabililor.

Inapoi la arhiva noutaților