[ X ]
„Final de mandat de deputat”: Se vede în viitorul Parlament? Democrata Valentina Buliga: „Cu siguranță voi căuta …”
31 Iulie

În cadrul proiectului „Final de mandat”, deputații actualului Parlament vorbesc despre realizările cele mai importante cu care își încheie mandatul, lecțiile învățate pe parcurs, sfaturile pentru succesori și, cel mai important, despre perspectivele de participare la viitorul scrutin. Răspunde deputatul Partidului Democrat, Valentina Buliga.

CURENTUL: Mandatul dumneavoastră de deputat se află pe ultima sută de metri. Numiți trei realizări cele mai importante pe care le-ați reușit?

Valentina Buliga: Activitatea mea de deputat, dar și funcția de preşedintă a Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană și mai târziu președintă a Comisiei protecție sociala sănătate si familie a presupus diverse atribuții, dar cu o aceeași implicare maximă și aceeași dorință de a schimba lucrurile spre bine în Republica Moldova.

În primul rând trebuie să menționez reforma sistemului de pensii. Eu, ca ex – ministru, trebuie să spun că au fost mai multe încercări pentru a asigura de fapt sustenabilitatea acestui sistem, dar, neavând atunci suport atât în Guvern, cât şi în Parlament, lucrul acesta nu a putut fi realizat. Mă bucură faptul că rezultatele reformei deja se văd.

Inițiativa mea de a adopta măsuri de fortificare a securității farmaceutice a fost susținută de colegi și, astfel, Strategia securității naționale a Republicii Moldova a fost completată cu un alineat nou referitor la securitatea farmaceutică.

O altă realizare a fost adoptarea proiectului de lege care vine să rezolve problemele persoanelor din întovărășirile pomicole, astfel încât aceștia să poată beneficia pe deplin de serviciile comunității.

În primăvara acestui an au fost votate mai multe proiecte de lege, semnatară a cărora am fost, printre care: finanțarea unui pachet minim de servicii sociale (Casele de copii de tip familial, Asistența parentală profesionistă, Sprijin pentru familiile cu copii și Serviciul asistență personală pentru persoanele cu dizabilități severe); legea care prevede că inspectorii de patrulare nu mai pot ridica plăcuțele de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar, modificări la legea privind sistemul public de pensii în vederea reducerii inechităților din sistemul de pensii, prin acordarea dreptului la pensie persoanelor care și-au stabilit domiciliul peste hotarele țării.

Recent, a fost votată în Parlament și inițiativa legislativă a mea, susținută de Guvern, care prevede ca persoanele cu dizabilități severe din copilărie și cele cu dizabilități severe nevăzătoare, începând cu 1 septembrie curent, vor beneficia atât de serviciul de îngrijire socială la domiciliu, cât și de alocație pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere, în valoare de 820 de lei lunar, din partea statului.

Multe am realizat în decursul acestui mandat, în domenii ce țin de bunăstarea populației, de susținerea și promovarea unei vieți mai bune pentru țară și care au fost posibile cu suportul colegilor din Partidul Democrat și a colegilor din Comisiile în care am activat.

C: Cu ce lecții învățate încheiați mandatul?

V.B.: Mereu am învățat atât din experiențele plăcute, cât și din cele neplăcute, e o caracteristică a dezvoltării.

Din fiecare experiență, funcție deținută, provocare însușesc câte o lecție.

Cu siguranță vă pot spune că din acest mandat am învățat că rezultatele frumoase necesită mult timp și dedicaţie.

Totodată am realizat că majoritatea lucrurilor în Republica Moldova pot fi reparate. Nu este suficient însă un mandat pentru aceasta. Este nevoie de angajament și continuitate în actul de guvernare.

C: Intenționați să participați la viitoarele alegeri parlamentare?

V.B.: Nu am luat o decizie încă legată de acest lucru. Cu siguranță voi căuta să văd care e modalitatea cea mai eficientă ca să pot să-mi valorific competenţele în viitor. Totodată, decizia pe care o voi lua în acest sens va depinde mult și de opinia Partidului Democrat și a echipei din care fac parte.

C: Ce sfat ori sugestie aveți pentru cei care aspiră să devină deputați?

V.B.: Să-și asume deciziile pe parcursul mandatelor și să continue reformele importante la care au muncit atât de mult acest Guvern și Legislativul, astfel încât să menținem stabilitatea economică și socială în țară. Viitorii deputați trebuie să înțeleagă că nu au altă soluție decât să se ridice la înălțimea așteptărilor firești ale oamenilor și să muncească pentru a le realiza.

C: Mulțumim!

Dumitru Garcaliuc

Inapoi la arhiva noutaților