[ X ]
Fermierii ies cu tehnica agricolă la protest pe 7 iunie: Cuțitul a ajuns la os
6 Iunie

Fermierii vor organiza pe 7 iunie acțiuni de protest. Asociația Forța Fermierilor informează că discuția cu prim-ministru, Dorin Recean, nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori.

”Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru perioada nedeterminată , pe când marea majoritatea fermierilor mici și mijlocii riscă să se falimenteze în următoarele 2-3 luni și au comunicat acest lucru la aceasta ședința. În cadrul discuției fermierii au constatat că din păcate chiar unele promisiuni mai concrete, formulate din partea autorităților încă din martie, nu sunt realizate pănă în prezent. Solicitarea noastră să fie semnat de către prim-ministru un Memorandum măcar cu 4 din cele 5 revendicări , cu indicarea termenelor concrete de realizare, a fost respinsă”, se menționează în comunicatul organizației.

În situația creată, Asociația rămâne pe poziția organizării unui protest al fermierilor, care se va începe pe 7 iunie și în care vor participa agricultorii cu tehnica agricolă, care reprezintă aproape toate raioane ale țării.

”La prima etapa vom avea manifestații în teritoriu. Dacă nu vom fi auziți, protestul poate să se extindă în capitala. Revendicările rămân aceleași, formulate în Declarația din 17 mai 2023. Reiterăm poziția organizației precum că protestul poartă caracter exclusiv economic și cerem toate forțele politice, în special grupările politico-criminale, să stea departe de protestul nostru. Vom apela imediat la poliția în vederea identificării provocatorilor politici și menținerea ordinii publice. Totodată, anticipat cerem scuze pentru locuitorii țării pentru incomodități posibile de circulație pe traseele naționale în perioada protestelor. Dar nu mai putem răbda. Cuțitul a ajuns la os!”, afirmă fermierii.

Inapoi la arhiva noutaților