[ X ]
Fermierii către Prim-ministru: „Merităm altă atitudine din partea conducerii țării”
3 Iunie

Asociația Obștească „Forța Fermierilor” adresează Prim-ministrului, Natalia Gavrilița, o scrisoare publică, prin care își exprimă regretul că negocierile cu inistrul Agriculturii și Industriei Alimentare privind modificarea conceptuală a Regulamentului de rambursare parțială a accizului nu s-au soldat cu niciun rezultat palpabil pentru fermieri, informează CURENTUL.

„Din păcate, toate promisiunile electorale referitoare la restituirea promptă a întregii sume a accizului pentru agricultori și compensarea parțială a costurilor fertilizanților, au rămas neîndeplinite” – se spune în declarația fermierilor.

Producătorii agricoli, totodată, se arată convinși că merită „altă atitudine din partea conducerii țării” și trebuie să participe în procesul decizional privind dezvoltarea economică a țării.

„Asociația „Forța Femierilor”, având la bază consultările cu agricultorii în mai multe raioane, cere întâlnirea urgență, maximum în 5 zile cu dumneavoastră” – au menționat ei în scrisoarea adresată Premierului.

Inapoi la arhiva noutaților