[ X ]
Fabrica „Draxlmaier” din cadrul ZEL „Bălți” – vizitată de Premierul țării. Gavrilița a discutat cu conducerea fabricii
4 Noiembrie

Premierul Natalia Gavrilița a vizitat astăzi fabrica de producere a companiei Dräxlmaier, rezidenta Zonei Economice Libere „Bălți”, transmite CURENTUL.

Din 2007 și până în prezent, compania a investit în Republica Moldova circa 120 de milioane de dolari și a creat peste 6000 locuri de muncă, fiind cel mai mare angajator regional din Bălți și Cahul.

„Prioritatea noastră numărul unu este să creăm cât mai multe locuri de munca acasă. Astfel, cetățenii noștri vor rămâne în țară, iar cei plecați vor putea reveni să muncească în condiții decente. Ne vom orienta și în continuare spre crearea unor condiții favorabile pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea companiilor care prin activitatea lor aduc plusvaloare țării și contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, a menționat Natalia Gavrilița.

De asemenea, Prim-ministrul a discutat cu conducerea fabricii despre condițiile de muncă și oportunitățile de formare profesională a angajaților. În incinta fabricii activează un atelier unde persoanele sunt instruite timp de trei luni de la angajare. Totodată, din anul 2014, în cadrul companiei este aplicat sistemul dual de pregătire a specialiştilor. Tinerii au posibilitatea să înveţe meseria nu doar din teorie, ci şi în practică, direct la întreprindere, majoritatea din ei rămânând să activeze în companie. În acest sens, dezvoltatorii intenționează să digitalizeze și să aducă inovații în procesul de studii al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

De asemenea, în cadrul vizitei premierului Natalia Gavrilița la Zona Economică Liberă din Bălți, conducerea companiei cu capital străin „GG Cables and Wires EE” SRL a anunțat că își va extinde producerea pe teritoriul Republicii Moldova. Compania urmează să investească încă 12 milioane de euro, care vor genera alte 500 de noi locuri de muncă.

La moment, în cadrul celor două fabrici de producție ale grupului austriac Gebauer&Griller își desfășoară activitatea peste 700 de angajați. Investițiile de acolo se ridică la circa 54 milioane de dolari.

Conducerea companiei a spus că ar putea crește în continuare investițiile, însă migrația și deficitul de personal reprezintă o problemă.

Tot la capitolul de noi investiții în Zona Economică Liberă “Bălți”, în urma concursului de selectare a rezidenților Zonei Economice Libere “Bălți”, care s-a desfășurat la 21 octombrie a.c., două companii au obținut statutul de rezident, întrunind toate condițiile necesare. Este vorba despre Omni Steel SRL și Moda Design SRL.

Mini Oțelăria Omni Steel SRL are o capacitate de producție de oțel beton – 100-150.000 tone anual, urmând să fie amplasată în satul Pănășești, subzona nr. 8 (ZEL Bălți).

Este important de menționat că întreprinderea Omni Steel SRL folosește tehnologia de topire a metalului prin inductie, metodă mult mai ecologică în comparație cu tehnologiile folosite până acum în R. Moldova. Unii parametri de impact asupra mediului fiind de 50 de ori mai mici. Compania se angajează să exporte lunar aproximativ 5000 t de oțel beton în România (Iași, Cluj) și să creeze 250 locuri de munca. Investițiile planificate sunt de circa 14 mil euro, iar Hala de producție va avea o suprafață de 12000 m.p. Întreprinderea își asumă să achiziționeze materia primă de la agenții economici autohtoni, în valoare de 40 mil. USD anual. Salariul mediu va fi de 600 Euro pentru personalul antrenat în producție.

Reprezentanții Omni Steel SRL au identificat deja proiectantul din Republica Moldova și furnizorul de echipament, iar perioada alocată construcției mini oțelăriei este luna septembrie 2021.

Moda Design SRL preconizează să ofere servicii de design în domenii precum îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă de interior și exterior etc. Partenerii din afara țării vor fi, inițial, cei din România și Italia.

Din momentul fondării, în martie 2010, Zona Economică Liberă Bălți înregistrează o creștere dinamică a volumului total de investiții. Acest fapt se datorează unei administrări eficiente și competente a Zonei Libere, prin îmbunătățirea condițiilor necesare, în vederea creării a noi spații de afaceri și a menținerii unor condiții de bună funcționare și dezvoltare a rezidenților.

Marin Ciobanu, administratorul Zonei Economice Libere Bălți, a spus că de la înființarea sa în martie 2010, Zona Economică Liberă Bălți a înregistrat o creștere dinamică a volumului total de investiții.

„Ne străduim să gestionăm zona în mod eficient și competent prin îmbunătățirea condițiilor necesare pentru crearea de noi spații de afaceri și menținerea unor condiții bune pentru funcționarea și dezvoltarea rezidenților. Primul rezident al zonei a fost Dräxlmaier Group, care este prezent în Moldova din 2007. Este unul dintre cei mai importanți rezidenți, asigurând nu numai producția, ci și inițierea unui program de învățământ dual în țara noastră. Dräxlmaier Group a devenit cel mai mare angajator regional din Bălți și Cahul. Până în prezent, compania a investit peste 120 de milioane de dolari în Moldova și a creat peste 6.000 de locuri de muncă. De asemenea, lucrăm în mod constant pentru a atrage noi investitori din diverse domenii. De exemplu, în urma unui proces de selecție competitivă, Moda Design SRL a devenit rezident al zonei la sfârșitul lunii octombrie 2021, pe lângă compania deja menționată Omni Steel SRL. Aceasta intenționează să ofere servicii de design în domenii precum îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilier de interior și exterior etc. Partenerii străini vor fi inițial din România și Italia”, a spus Marin Ciobanu.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților