[ X ]
Exporturile moldoveneşti în contextul noilor realităţi
9 Aprilie

În ultima perioadă, se discută mult despre exporturile moldoveneşti, iar motiv pentru aceste discuţii l-au oferit unele decizii relevante ale noii administraţii de la Casa Albă, cât şi ale Federaţiei Ruse. Astfel, SUA au stabilit taxa de 31% la importul de mărfuri moldoveneşti, iar Rusia a interzis accesul pe teritoriul său transportatorilor auto din Republica Moldova, inclusiv pentru tranzit. Cu siguranţă, atât prima decizie, cât şi cea de-a doua se vor expune asupra exporturilor noastre, unii experţi anticipând deja noi scăderi ale acestora, după cea de 12,2% înregistrată anul trecut. Pentru a avea un tablou cât mai clar a ceea ce înseamnă exporturi moldoveneşti la moment, cred că se impune o analiză sumară a unor date pentru anul trecut.

Exporturile propriu-zise au constituit anul trecut 2708,3 milioane dolari SUA (76,2% din totalul exporturilor), fiind în scădere cu 5,6% faţă de anul 2023 şi cauzând micşorarea valorii totale a exporturilor cu 4%. Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare şi clasice) în anul 2024 s-au cifrat la 846,8 milioane dolari SUA (23,8% din totalul exporturilor), sau cu 28,1% mai puţin comparativ cu anul 2023, cauzând micşorarea valorii totale a exporturilor cu 8,2%.

Uniunea Europeană continuă să fie pe primul loc în topul destinaţiilor exporturilor moldoveneşti – 67,3%. În acelaşi timp, cota CSI s-a redus până la 6,8% în totalul exporturilor moldoveneşti. Federaţiei Ruse propriu-zis îi revine o cotă de 3,3% în totalul exporturilor moldoveneşti, iar Statelor Unite ale Americii – 2,5%. Desigur, când vorbim de exporturi, nu tot timpul 1 plus 1 este egal cu 2. Dar, pur teoretic, putem admite că cele două decizii menţionate mai sus pot determina scăderea exporturilor moldoveneşti cu peste 5%. Mai mult ca atât, exporturile se pot reduce şi ca urmare a noilor reglementări privind sistemul naţional de control al comerţului cu mărfuri strategice. Acestea au drept scop evitarea situaţiilor când Republica Moldova poate deveni o rută pentru ocolirea sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. În această situaţie, pentru Republica Moldova este important să se alinieze poziţiei Uniunii Europene. Chiar dacă s-ar părea că aceasta se va expune cumva asupra exporturilor, Republica Moldova va avea mult mai mult de câştigat de pe urma parteneriatului comercial cu UE.

Dat fiind cele menţionate, este absolut evident că exportatorii din RM trec printr-o perioadă destul de complicată. Însă, chiar şi aşa există oportunităţi care, odată  valorificate, pot contribui la ameliorarea situaţiei exportatorilor. În primul rând, încheierea războiului din Ucraina şi lansarea procesului de reconstrucţie a ţării vecine poate da un impuls serios exporturilor moldoveneşti. În al doilea rând, să nu uităm că recent a intrat în vigoare Acordul de Comerţ Liber cu ţările EFTA. Astfel, antreprenorii din Republica Moldova pot exporta fără taxe sau cu taxe reduse în toate statele membre EFTA şi îşi vor putea extinde prezenţa pe unele dintre cele mai prospere pieţe din lume, cu peste 15 milioane de consumatori. Printre produsele din Moldova cu un mare potenţial de export în ţările EFTA se numără: vinul și băuturile spirtoase, strugurii și fructele proaspete, mierea naturală, uleiul de floarea-soarelui și seminţele oleaginoase, îmbrăcămintea și încălţămintea etc. În al treilea rând, nici pe departe nu este valorificat potenţialul de export către Uniunea Europeană. Iar deschiderea UE pentru mărfurile şi produsele moldoveneşti devine tot mai mare.

Deci, cu titlu de concluzie se poate de spus, că, chiar dacă exportatorilor din Republica Moldova li s-au aplicat unele lovituri grele în ultima perioadă, rămâne loc şi pentru pronosticuri optimiste.

Viorel Godea, director general al companiei „Lagmar”

Inapoi la arhiva noutaților