Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de ratificare a acordului între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova (FRONTEX). Scopul principal este crearea cadrului legal pentru detașarea unor experți ai FRONTEX care să acorde Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne suportul necesar în gestionarea crizei regionale și a fluxului de refugiați de la frontiera moldo-ucraineană, informează CURENTUL.
Toate cheltuielile aferente activității experților FRONTEX în Republica Moldova vor fi acoperite de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.
Actualmente, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Agenţia FRONTEX colaborează în baza unui Aranjament de lucru, semnat în august 2008, care prevede realizarea unui mandat limitat de către personalul FRONTEX detașat pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul activităților comune, având statut de observatori.
Acordul între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova a fost semnat la data de 17 martie 2022, la Bruxelles.
În cadrul dezbaterilor asupra proiectului de lege, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a exprimat mulțumiri atât angajaților Poliției de Frontieră, cât și reprezentanților FRONTEX pentru eforturile depuse.
”Mulțumesc tuturor celor care muncesc în cadrul Poliției de Frontieră și, care în condiții extrem de dificile, au trecut cu succes acest test. Mulțumesc ofițerilor FRONTEX, care din primele zile au fost alături de noi și au ajutat colegii noștri în îndeplinirea misiunii de control la frontieră. Aceasta înseamnă reziliență, aceasta înseamnă instituție funcțională”, a declarat șeful Legislativului.