Mihai Mogâldea, expert asociat al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, afirmă că pentru relansarea încrederii partenerilor europeni sunt necesare rezultate. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul EU Debates Cafe – organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, cu tema „5 Ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană: cum asigurăm ireversibilitatea cursului european?”, informează TRIBUNA.
Expertul a spus că, pe fundalul alegerilor și a componenței noi a organelor de conducere ale Uniunii Europene, mulți dintre oficiali europeni vor porni la drum, ținând cont de ultimele evoluții de la Chișinău. „Și acest lucru poate fi privit în manieră pozitivă. Poate avea loc un dialog mai bun, în cazul în care guvernarea de la Chișinău va reuși să avanseze”, a comunicat el.
De asemenea, Mogâldea a spus că, chiar dacă nu avem reprezentanți la Bruxelles, este un alt aspect important. „Noi trebuie să ne concentrăm asupra rezultatelor, noi avem alte voci în Parlamentul European care susțin cazul Republicii Moldova. Avem state din UE care-și doresc o relație mai bună între RM și UE”, a subliniat expertul.
Cristina Gurez