Majoritatea promisiunilor electorale ale candidaților la alegerile prezidențiale depășesc mandatul Președintelui țării prevăzut de Constituție. Concluzia a fost făcută de experții din cadrul „Expert-Grup”, care au analizat cât de fezabile sunt promisiunile electorale ale candidaților înregistrați în cursa electorală, transmite CURENTUL.
Potrivit directorului „Expert-Grup”, Adrian Lupușor, doar 5 dintre cei 8 candidați au publicat programele electorale, 3 dintre ei au publicat programele relativ detaliate, iar majoritatea candidaților nu alocă suficient timp și atenție acestui document.
Analiza promisiunilor electorale ale fiecărui candidat în parte au fost prezentate de experții Adrian Lupușor și Stas Madan.
Astfel, Renato Usatîi scoate în evidență problema corupției și își asumă soluționarea acesteia. Modul în care vrea să o rezolve depășește atribuțiile Președintelui țării. Lichidarea CNA și crearea unei noi structuri nu intră în atribuțiile sale. Ideea de a lansa un program de locuințe ieftine și credite ipotecare cu rata de 0%, dezvoltarea turismului, reforma administrativ-teritorială sunt relevante, dar depășesc atribuțiile Președintelui. Unele promisiuni, ca: politica externă, soluționarea conflictului transnistrean, modernizarea țării se încadrează, dar sunt tratate superficial.
Programul electoral al candidatului Tudor Deliu este poate singurul care se încadrează în mandatul constituțional. Este un program de 2 pagini, laconic, unele promisiuni sunt vagi și țin de atribuțiile de bază ale Președintelui. Lipsesc instrumentele și detaliile necesare care ar demonstra cum anume candidatul urmează să le îndeplinească. Candidatul nu a venit cu anumite obiective măsurabile sau promisiuni care ar avea un impact bugetar vizibil.
Programul candidatului Igor Dodon depășește mandatul constituțional. Sunt promisiuni specifice unui stat prezidențial, a unui stat cu înclinație unde Președintele joacă un rol crucial în dezvoltarea țării în toate domeniile. Multe promisiuni țin de competența primăriilor, unele vin să atenteze la independența băncii centrale. Cu toate acestea, programul e bine structurat, cu multe obiective. Impactul bugetar nu are o acoperire financiară. O analiză ajunge la concluzia că pentru realizarea obiectivelor ar fi necesare 120 miliarde de lei în 4 ani. Nu se vine cu detalii de unde vor veni aceste surse. O diferență față de programul din 2016 este că a dispărut elementul lupta cu corupția, investigarea furtului miliardului, obiectivul de implementare a Acordului de Asociere, dar se pune accent pe promovarea integrării eurasiatice, care este incompatibilă cu Acordul de Asociere.
Programul candidatului Violeta Ivanov în totalitate depășește mandatul constituțional. Promisiunile țin de atribuțiile primăriilor, fie ale Guvernului. Nici din punct de vedere financiar nu sunt fezabile. Promisiunile duc în eroare electoratul mai puțin informat. Nu se spune nimic despre promovarea integrității și lupta cu corupția.
Programul candidatului Andrei Năstase în mare parte depășește atribuțiile Președintelui. Există promisiuni care se pliază pe profilul Președintelui. Repunerea RM pe harta diplomatică, economică a lumii intră în atribuțiile Președintelui. Programul este unul amplu se pot vedea viziuni pentru anumite domenii-cheie. Năstase e unicul candidat care a venit cu date privind atragerea resurselor. Suma promisiunilor depășește cadrul de resurse și este de 20 miliarde de lei. Există și nedumeriri: Strategia națională de evaluare a prețurilor și impunerea scăderii acestora, ori RM este o economie de piață acest fapt ar induce la ideea unei economii planificate. Sunt unele promisiuni populiste.
Programul candidatului Maia Sandu are 5 obiective, multe dintre promisiuni depășesc mandatul constituțional: pensia minimă de 2 mii lei, regim simplificat de business, sunt promisiuni care pot fi realizate cu o sinergie cu alte instituții. Există angajamente care se pliază pe mandatul de Președinte. Abordarea mai activă și mai dinamică a dimensiunilor economice a politicii externe. Sunt multe măsuri cuantificate cu cifre. Costul electoral al programului este de 50-55 miliarde de lei pentru 4 ani. Programul nu este unul sustenabil și e ancorat pe implementarea Acordului de Asociere și DCFTA.
Programul candidatului Octavian Țîcu are 5 angajamente, unul fiind dizolvarea imediată a Parlamentului, lucru imposibil de realizat fără voința acestuia. Politica externă și scoaterea țării din izolare corespunde mandatului, iar celelalte 3 angajamente: aprofundarea relațiilor bilaterale cu România, dimensiunea economică mai puțin corespunde. Nu au fost prezentate cifre, surse de finanțare. Obiectivul de unificare cu România este relevant, dar abordarea e una îngustă și nu vizează alte domenii importante.
Programul electoral al candidatului Dorin Chirtoacă constă în prezentarea realităților socio-economice ale României. Acestea ar putea deveni reale pentru R. Moldova în cazul unirii celor două state, în caz contrar nu putem spune că sunt fezabile, atâta timp cât vorbim de 2 state diferite.
Cristina Parfeni