[ X ]
Executor judecătoresc din Chișinău și doi complici ai săi, trimiși pe banca acuzaților pentru deposedarea ilegală de apartament a unui bărbat
16 Iunie
Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui executor judecătoresc din Chișinău și doi complici ai săi, care sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de abuz de putere (art.327 alin.(2) din Codul penal). Prin implementarea unei scheme infracționale, un bărbat a fost deposedat ilegal de dreptul de proprietate asupra apartamentului, cauzându-i un prejudiciu material considerabil, egal cu valoarea reală de piață a acestui bun imobil, în mărime de 416 136,82, informează CURENTUL.
Executorul judecătoresc, activând în circumscripția mun. Chișinău, în aprilie 2018 a primit la executare documentul executoriu prin care s-a dispus încasarea solidară de la doi debitori a datoriei în sumă de 43 495 lei, contractată de la o organizație de micro finanțare.
În continuare, executorul judecătoresc stabilind în cursul măsurilor de executare silită, precum că unul dintre cei doi debitori este proprietarul unic al unui apartament cu două odăi, amplasat în mun. Chișinău, abuzând de atribuțiile de serviciu ale funcției sale, profitând de impasul financiar de moment al debitorilor, a elaborat un plan infracțional, constând în organizarea unei licitații trucate în scopul deposedării arbitrare a debitorului de dreptul de proprietate asupra bunului imobil în cauză și dobândirea acestuia la un preț esențial diminuat celui de piață.
În acest scop i-a atras în schema infracțională și pe cei doi complici ai săi, unul dintre care era fratele fostei sale soții, iar cel de-al doilea era în calitate de persoană interpusă.
Prin urmare, deși cei doi debitori au achitat în diferite tranșe o mare parte din datoria acumulată, executorul judecătoresc, contrar prevederilor legale a aplicat sechestrul asupra apartamentului, după care a purces la realizarea efectivă a planului său de deposedare arbitrară a debitorului de dreptul de proprietate asupra bunului imobil în cauză și dobândirea acestuia la un preț esențial diminuat celui de piață de către fratele fostei sale soții.
În rezultatul desfășurării licitației trucate bunul imobil a fost adjudecat, conform planului infracțional dinainte stabilit, de către fratele fostei soții a executorului judecătoresc, la prețul de 119 119 lei, acesta fiind un preț subevaluat esențial de cel puțin trei ori, din valoarea de piață stabilită în anul 2019, care constituia suma de 416 136,82 lei.
În cele din urmă, în scopul tăinuirii urmelor acțiunilor sale ilegale, efect al abuzului de împuterniciri, dar și pentru a crea un impediment pentru debitor în cazul revendicării și apărării în instanța de judecată a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, executorul judecătoresc l-a determinat și convins pe un alt complice al său ca acesta să accepte cumpărarea fictivă a acestui bun imobil, al cărui beneficiar real rămânea în continuare fratele fostei sale soții.
La demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului material cauzat prin infracțiune a fost pus sub sechestru ½ cotă parte din proprietatea în devălmășie asupra apartamentului în litigiu, al cărui valoare de piață, conform evaluării din februarie 2020, constituie 393 800 lei (cota-parte de ½ constituind 196 900 lei).
Inapoi la arhiva noutaților