Vicepreședintele Organizației Teritoriale a Partidului Liberal (PL) din sectorul Ciocana al capitalei, Valeriu Nani, a anunțat că părăsește formațiunea PL, informează CURENTUL.
„Stimați prieteni, colegi țin să mulțumesc celor cu care am fost cot la cot timp de 9 ani, în special celor din sectorul Ciocana și am promovat împreună dezideratul Unirii”, a precizat el, pe o rețea de socializare.
Amintim că, Valeriu Nani a deținut funcția de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat.
Mihaela Conovali