În adresa redacției, a venit cu o declarație fostul șef adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea.
Mai jos publicăm declarația integrală.
„Deși nu mi-a plăcut niciodată să discut public anumite probleme, preferând să fac ceva concret decât să vorbesc, luând în considerare atacurile mediatice din ultimul timp care se fac asupra mea și asupra familiei mele, am decis să intervin cu câteva comentarii:
M-am născut și am trăit în sat, am făcut studii liceale, am absolvit două facultăți și am făcut o carieră frumoasă în poliție neajutat de nimeni și mereu cu propriile puteri. Am cei 7 ani de acasă, părinții m-au învățat să fiu onest, responsabil și sârguincios. Pe parcursul a 21 ani de activitate în poliție, nu am avut niciodată, repet niciodată, măcar o anchetă de serviciu, nu am fost sancționat disciplinar, nu am fost vizat nici într-o investigaţie sau cauză penală. Dimpotrivă, am fost menționat și apreciat cu diferite distincții pentru serviciu impecabil.
Declar acum deschis că informațiile apărute în presă în ultima perioadă, care mă vizează pe mine, sunt false, sunt niște minciuni gogonate, niște aberații și prostii lansate de către persoane cointeresate în denigrarea imaginii mele.
Declar că acestea au legătură directă cu faptul că mi-am înaintat candidatura la șefia IGP, pentru că sunt o persoană incomodă actualei conduceri a MAI care, probabil, își dorește în această funcție o persoană loială.
Iată de ce sunt atacat anume de instituţiile media afiliate noii puteri, unii din ei mergând chiar și la casa părinților mei.
Am fost unul dintre primii candidați care a depus dosarul la concurs. La 2 iunie lista celor acceptați a fost făcută publică, însă în ea nu mă regăsesc şi eu. Nu am fost anunţat de către nimeni de ce nu am fost acceptat, care este motivul.
Nu regret acest lucru. Nu se merită, mai ales dacă pun pe aceeaşi balanţă cu suferințele parinților, soției și copiilor mei. Mi-am dorit funcţia de şef al IGP pentru a face ceva concret pentru poliţia naţională, pentru ţară, dar nu pentru a lupta cu fantomele.
Despre comportamentul unui oarecare Stati, care a turnat minciuni cu nemiluita despre mine, vrea să spun că acum este folosit de către cineva, dar responsabilitatea o va purta personal. Și nu vorbesc aici de o simplă răspundere administrativă pentru calomnie, ci vorbesc despre răspundere penală, dar și materială. Pentru mine nimic, da chiar nimic, nu contează mai mult decât imaginea mea care a fost grav afectată de aberaţiile acestui individ.
Eu trăiesc în Chișinău de ani de zile. Trăiesc și acum în apartamentul în care am trăit până a veni în Poliția de Frontieră. Am și un automobil și cam atât. Exact ceea ce este indicat în declarația de avere.
De aceea, îi cer acestui Stati ca, în termen foarte și foarte scurt, să iasă public și să arate tuturor care este și unde se află hotelul de peste hotare, casa de lux și alte bogății ale mele inventate de către el și alți ca el.
Mă adresez și celor care alimentează așa tip de persoane cu informații false: nu pierdeți timpul în zadar, căci omului nu-i poți pune în cârcă mai mult decât poate duce.
Cu părere de rău, trăim timpuri în care minciuna, defăimarea, ipocrizia, invidia și ura stau în capul mesei. Puțini discută și dau apreciere lucrurilor frumoase și, dimpotrivă, mulți așteaptă cu sufletul la gură o prostie pentru a o dezvolta”.
Cristina Pendea