Ex-președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, este azi omagiat. El împlunește 81 de ani. Liderul comunist a fost felicitat de către aliații săi din Parlament, conducerea Partidului Socialiștilor.
„Stimate, Vladimir Nikolaevici!
În numele Partidului Socialiștilor, vă rugăm să acceptați cele mai calde și sincere urări cu prilejul zileu de naștere!
Am avut privilegiul de a lucra în echipă cu dumneavoastră timp de mulți ani. Apreciem foarte mult profesionalismul, patriotismul și dorința profundă de a vedea țara noastră puternică și prosperă.
Suntem mândri că, în vremuri dificile pentru țara noastră, suntem din nou alături de ea pentru a ne proteja cetățenii, neutralitatea și însăși existența țării noastre.
Suntem convinși că experiența dumneavoastră de viață va fi solicitată acum, când aventurierii care au venit la putere încearcă să distrugă statalitatea țării noastre, construită prin eforturile noastre comune.
Vă dorim multă sănătate, ani mulți și o activitate fructuoasă în folosul Republicii Moldova!”, a scris Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrincea.
Vladimir Voronin s-a născut s-a născut la 25 mai 1941 în satul Corjova, Dubăsari. A fost de două ori președinte, iar în prezent este deputat în Parlament.