Deputata democrată, Violeta Ivanov, ex-ministra Mediului, susține că reforma Guvernului și comasarea Ministerului Mediului cu cel al Agriculturii și Dezvoltării Regionale este un pas bun pentru eficientizarea muncii în domeniu. Despre aceasta deputata a vorbit în cadrul unui interviu pentru tribuna.md, transmite CURENTUL.
Violeta Ivanov menționează că o bună parte a vieții și-a dedicat-o fostului minister al Mediului.
„Personal țin mult la domeniul protecției mediului. Relatez cu mândrie că am consacrat 20 de ani activității în cadrul acestui Minister. În anul 1989 am început activitatea în organul central de mediu în calitate de specialist, trecând toate treptele și avansând până la funcția de ministru.
Desigur, este un domeniu care îmi place mult și la moment contribui la dezvoltarea și consolidarea acestuia prin elaborarea și adoptarea actelor legislative de mediu, în special, luând în considerație faptul că protecția mediului este unul din cei trei piloni de bază ai dezvoltării durabile”, spune Violeta Ivanov.
De asemenea, ea a menționat că speră ca reforma Guvernului să eficientizeze activitatea noului minister creat și Agenției Mediului care trebuie creată.
„Sper că reforma administrației publice centrale și anume comasarea ministerelor va avea un efect pozitiv, deoarece vor fi consolidate eforturile și asigurată sinergia în cadrul politicilor de mediu. Sper că această reformă va evita dublarea unor funcții, fapt care se atestă deseori, și va permite soluționarea profundă a problemelor de mediu prin comasarea funcțiilor, serviciilor, și chiar eficientizarea utilizarea surselor din Fondul ecologic național și Fondul național pentru dezvoltarea regională pentru realizarea proiectelor de mediu (cu părere de rău, în ultimul timp se atestau cazuri când unul și același proiect se finanța din ambele fonduri).
Totodată, reforma Guvernului presupune crearea unei Agenții de Mediu, care se va afla în subordinea Ministerului de resort și care va asigura controlul asupra implementării politicilor și legislației din domeniul protecției mediului, ceea ce va duce la o eficientizare a muncii și elaborarea de politici concrete în domeniu”, a spus Violeta Ivanov.
Cristina Parfeni