Procuratura Anticorupţie informează despre terminarea unui nou episod din dosarul penal denumit generic „Frauda bancară”. În cadrul acestui episod sunt vizaţi un ex-guvernator şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), transmite CURENTUL.
Aceştia sunt învinuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de escrocherie, comisă cu folosirea situației de serviciu, de către o organizație criminală, în proporții deosebit de mari (art.42, art. 190 alin.(5) din Codul penal), precum şi de spălarea banilor, săvârșită de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari (art. 42 alin.(5), art.243 alin.(3) din Codul penal).
La această etapă a urmăririi penale, având în vedere probatoriul administrat, procurorii de caz, au disjuns din dosarul de bază denumit generic „Frauda bancară” materialele cauzei penale în privinţa unui ex-guvernator şi a unui ex-viceguvernator al BNM, urmărirea penală în privinţa cărora a fost terminată.
În partea ce ţine de alt ex-viceguvernator al BNM, la acest moment urmărirea penală în privinţa acestuia nu a putut fi terminată, având în vedere aflarea la tratament peste hotarele ţării, circumstanţe constatate prin documentele medicale prezentate de către avocatul său.
Aşadar, potrivit actului de învinuire, în perioada anului 2014, fostul guvernator al BNM, precum și alţi doi vice-guvernatori, acționând în interesele organizației criminale, conduse de către Vladimir Plahotniuc, au elaborat și implementat un plan bine determinat de sustragere în proporții deosebit de mari a mijloacelor financiare din sistemul bancar național.
Precizăm că, conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, organizația criminală, condusă de către Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, din care făceau parte grupul criminal organizat condus Veaceslav Platon, grupul criminal condus de către Vladimir Andronachi și grupul criminal organizat condus de către Ilan Șor.
Ultimul la rândul său, controla de facto, prin intermediul unor persoane interpuse băncile BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA, Banca de Economii SA.
Prin urmare, pe parcursul anului 2014, guvernatorul BNM, precum și cei doi viceguvernatorii ai BNM, în calitate de persoane afiliate organizației criminale, au înlăturat obstacolele și au acordat instrumentele necesare realizării sustragerilor de bani aflați la dispoziția BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA și Banca de Economii SA, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere a băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci.
Aceste fapte ar fi permis membrilor organizației criminale să sustragă bani în sumă echivalentă a cca 2.544.782.105,6 lei și să integreze banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state.
În procesul urmăririi penale, Ministerul Finanțelor a fost recunoscut în calitate de parte vătămată, având în vedere suma prejudiciului de 13 583 717 000 lei, cauzată prin infracțiune.
La fel, Ministerul Finanțelor a fost recunoscut în calitate de parte civilă, având în vedere acțiunea civilă înaintată în suma de 22 929 882 634, 52 lei.
Procurorii anticorupție cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și eventualei confiscări speciale, au aplicat măsuri asiguratorii sub formă de sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, în valoare totală de 1.684.072,01 lei, și respectiv pe bunurile ex-viceguvernatorului BNM, în valoare totală de 2.480.660,3 lei.