[ X ]
Ex-Ambasadorul Moldovei în SUA se implică în politică: „Eu cred că-i putem bate chiar și cu propriile arme”
8 Noiembrie

Fondatorul IDIS „Viitorul”, Ex-Ambasadorul Moldovei în SUA, Igor Munteanu, declară că nu este membru a niciunui partid și susține cauze, nu partide, transmite CURENTUL cu referire la interviul pentru www.tribuna.md.

Igor Munteanu spune că este nevoie de o „curățenie în casa comună – RM”.

„Eu nu sunt membru al niciunui partid politic și nici nu am fost vreodată. În ciuda speculațiilor sterile pe care le-am notat pe la niște postaci PD, care se tot chinuiesc să mă lipească de vreun partid, am susținute cauze și nu partide. Am avut mulți pețitori, unii destul de agresivi, dar s-au făcut oale și surcele, pentru că au fost slabi de înger și lipsiți de perspectivă. Viața politică din RM arată astăzi ca o casă vraiște, delapidată și pe alocuri arsă și murdărită de cei care au intrat în ea prin efracție, ca să folosim aici o metaforă. Nu este doar o datorie civică, dar și o nevoie existențială de a face ordine în această casă comună care se numește RM și asta-i motivul pentru care voi face și politică”, a spus Igor Munteanu.

De asemenea, Igor Munteanu a declarat că se va implica la parlamentare, dacă blocul electoral va decide că trebuie.

„Da – dacă viitorul bloc electoral va considera vital să candidez la viitoarele alegeri, nu voi ezita să-mi asum responsabilitățile campaniei, pe orice fel de liste, decise de comun acord. Eu cred că-i putem bate chiar și cu propriile arme”, a punctat Munteanu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților