Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, declară că în ultima perioadă avem o creștere a numărului cazurilor de coronavirus – „situația se complică, iar specialiștii ne atenționează să fim precauți”, comunică edilul, informează CURENTUL.
„Dacă va fi menținută această situație, și medicii spun că statisticile nu sunt îmbucurătoare, Forumul Economic municipal, pe care urma să-l organizăm în octombrie, îl vom amâna pentru primăvara anului viitor”, anunță Ceban.
Evenimentele organizate de Primăria Chișinău de Ziua Orașului, după cum spune Ceban, la fel vor fi organizate simbolic, în locații dispersate.
„Actualmente Centrul Covid Moldexpo rămâne unica instituţie medicală municipală unde sunt internaţi pacienţii cu coronavirus. Aici sunt activate 200 de paturi din cele 340 amenajate. Totodată, a fost suplinit numărul de paturi de terapie intensivă la Moldexpo – 24, dintre care 21 sunt ocupate deja cu pacienţi cu forme grave de COVID-19. La Centrul Covid sunt internaţi şi mulţi pacienţi din republică. Majoritatea absolută a pacienţilor internaţi la terapie intensivă, sunt persoane nevaccinate”, se mai arată în declarația Primarului.
Totodată, Ceban spune că mai multe localități au intrat deja în cod roșu, luând în calcul că în capitală numărul populației este cel mai concentrat – „atenționăm cetățenii să respecte măsurile de protecție. Cel mai important este să nu avem spitale pline, să nu deschidem noi secții, să nu întoarcem medicii la muncă non-stop și să putem redeschide școlile și în continuare să activeze grădinițele, precum și să putem organiza evenimente mici, dispersate, în susținerea producătorilor autohtoni la târgurile pe care le organizăm, iar agenții economici să-și desfășoare activitatea în continuare”, a conchis el.
Mihaela Conovali