Deputatul, care urmează să vină în Parlamentul Republici Moldova, Eugen Bodarev a anunțat astăzi că a luat hotărârea de a renunța la calitatea de membru al PLDM, informează CURENTUL.
Eugen Bodarev a declarat că alegerea aceasta vine în urma discuțiilor cu mai mulți colegi, dar și cu președintele PPEM.
„Am considerat potrivit ca în momentul în care voi deveni oficial deputat în Parlamentul Republicii Moldova, voi renunța la fracțiunea parlamentară a PLDM și voi activa în cadrul grupului Parlamentar Popular European. Legăturile mele cu PLDM au slăbit de mai multă vreme, iar eu personal consider că acest partid și-a epuizat mesajul politic și a pierdut în cea mai mare parte legăturile cu electoratul. PLDM a rămas blocat într-o opoziție lipsită de imaginație și fără orizont, care face indirect jocul forțelor anti – europene”, a precizat el.
Eugen Bodarev „consideră că este nevoie de o revigorare a mesajului de dreapta și pro-european, care răspunde așteptărilor multor cetățeni ai Republicii Moldova, și pe care grupul Parlamentar Popular European este gata și îl poate reprezenta foarte bine în anii următori”.
Andriana Cheptine